12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMOTIVELE procurorilor pentru încătușarea lui Cocoș, Pinalti, Nicolae-NIRO și a fostului ministru...

MOTIVELE procurorilor pentru încătușarea lui Cocoș, Pinalti, Nicolae-NIRO și a fostului ministru Gabriel Sandu

Procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a inculpaţilor Dorin Cocoș ( om de afaceri), Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț,  Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor (în perioada decembrie 2008-septembrie 2010), pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale) și spălare de bani. De asemenea, procurorii au dispus reținerea omului de afaceri Dumitru Nicolae-NIRO pentru trafic de influență și spălare de bani. 

Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan-Pinalti, Nicolae Dumitru-NIRO și Gabriel Sandu au fost reținuți  deoarece reprezintă  pericol pentru ordinea publică și pot influența buna desfășurare a anchetei penale, explică specialiștii.

Ce a făcut Dumitru Nicolae-NIRO

Dumitru Nicolae-Niro a făcut trafic de influență pe lângă Șerban Mihăilescu, secretar general al Guvernului Năstase, și Dan Nica, ministrul Comunicațiilor pentru a accepta ca unic furnizor de produse MICROSOFT  societatea Fujitsu Siemens Computers, reprezentată de Claudiu Florică, propunând ca  discout-ul de 47% oferit de Microsoft să fie distribuit ca mită ( plată comisioane) pentru membrii rețelei ce urmau a fi implicați. Nicolae -NIRO a primit mita  de 7,65 milioane de dolari prin firma Running Total Group.

Precizăm că Dumitru Nicolae -NIRO este dezvoltatortul complexului rezidențial de locuințe de lux din zona  centrală a Capitalei ( în spatele sediului IGPR de pe strada Ștefan cel Mare), unde și-au achiziționat apartamente de lux mulți politicieni. Între aceștia, Victor Ponta are un apartament, Daciana Sârbu Ponta- un apartament, iar socrul Ilie Sâtbu-un apartament. 

Potrivit documentelor DNA, contractul cadru de închiriere de licențe Microsoft, din 15.04.2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea DETURNĂRII unui discount de circa 47% acordat de Microsoft Guvernului României ( Adrian Năstase) pentru a permite plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers ( reprezentat de Claudiu Florică-denunțător), la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Premisele încheierii contractului cadru se referă la faptul că, în anul 2003,  distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României ( atunci, Adrian Năstase) a fost identificată ca fiind o posibilă afacere. Mai multe persoane  (  Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Remus Truică, Dinu Pescariu, avocatul Doru Boștină etc) ce aveau posibilitatea să înlesnească încheierea şi, respectiv, derularea contractului, prin susţinerea financiară pe care o puteau acorda sau prin influenţa pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membri ai Guvernului, ar fi fost cooptate pentru a face demersurile necesare.

Astfel, în această afacere a fost cooptat și Nicolae Dumitru-NIRO care trebuia să îşi exercite influenţa asupra unor membri ai Guvernului de la acea vreme (Şerban Mihăilescu,  secretarul general al Guvernului, și Nica Dan, ministrul Comunicațiilor) pentru a obţine încheierea contractului.

Pentru obţinerea unui profit substanţial, care să asigure şi plata sumelor pretinse de persoanele implicate, ar fi fost încheiat un singur contract pentru administraţia publică şi astfel, în funcţie de numărul de licenţe achiziţionat, preţul era unul care permitea plata comisioanelor prin discountul acordat (între 47 şi 60% raportat la preţul de listă).

Discountul a fost utilizat pentru plata comisioanelor pretinse de miniştri şi alte persoane implicate. 

Pentru a-și exercita influența asupra lui Șerban Mihăilescu ( zis Micky Șpagă) – ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica – ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informaților, precum și asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii și derulării contractului de licențiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins și primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers.

Ce au făcut Cocoș, Pinalti și fostul ministru Sandu

În 2009, Cocoș și Pinalti, la rugămintea lui Claudiu Florică ( reprezentant Fujitsu Siemens Computers) , a lui Alexandru Bitner și Dinu Pescariu, au făcut demersuri pe lângă fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, pentru prelungirea contractului-cadru, semnat în aprilie 2004 de Guvernul Năstase, în condiții oneroase, permițând plata unor comisioane prin deturnarea discountului de circa 47% oferit de MICROSOFT. De asemenea, au făcut trafic pentru ca să ateste în mod nereal calitate de unic distribuitor a firmei Fujitsu Siemens Computers ( reprezentat de Claudiu Florică, denunțător în dosar) la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real.
La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la data de 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor.
În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României ( Guvernul Boc).
În primăvara anului 2009 (Guvern PSD-PDL), a avut loc o întrevedere între Cocoș Dorin, Gheorghe Ştefan, Sandu Gabriel – ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale și alte persoane.
În cadrul acestei întâlniri au fost discutate chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
În cursul procedurii de achiziţie, pentru a fi siguri de asocierea cu Fujitsu, având ca lider D-CON.NET AG pentru atribuirea contractului, Cocoș Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează:
– Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, 
– Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, 
– Dorin Cocoş – 9.000.000 euro. 
Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la data de 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere  cu opțiune de cumpărare.

Pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Cocoș Dorin, Gheorghe Ștefan și Sandu Gabriel, a fost înființată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.
La baza acestei tranzacții a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operațiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate,  D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro.

Sumele de bani pretinse au ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 euro) și Dorin Cocoş (9.000.000 euro).
 
La data de 28 octombrie 2014, inculpaţii Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan şi Dorin Cocoş urmează a fi prezentaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă