30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialMulte nereguli la scoala din com. Dumbraveni, jud. Suceava

Multe nereguli la scoala din com. Dumbraveni, jud. Suceava

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), Cristian Adomnitei, a declarat astazi ca au fost gasite multe nereguli la scoala din comuna Dumbraveni, judetul Suceava, unde a invatat elevul care a murit dupa ce a fost batut de doi colegi.

Adomnitei a precizat ca echipa de control trimisa de MECT a aflat ca bataia nu fusese anuntata nici macar directorului unitatii scolare intrucat profesorul care era de serviciu in acea zi, in loc sa stea in scoala, a avut o deplasare in afara localitatii.

Potrivit ministrului Educatiei, incidentul de la scoala din Dumbraveni nu a fost notat nici macar in procesul verbal al scolii.

Comisia de control a MECT a notat ca, in data de 17 mai, directorul unitatii scolare a format la nivelul scolii o comisie pentru a analiza cazul elevului decedat, imediat dupa aflarea acestui fapt. Ulterior, pe 18 mai, a fost anuntat Inspectoratul Judetean Suceava, care a anuntat ministerul abia dupa patru zile de la incident, pe 22 mai.

"Nu tolerez asa ceva. Trebuiau sa anunte ministerul cat de repede se putea. Vor da socoteala. Voi fi neindurator", a amenintat ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

Corpul de control al MECT aduna, in prezent, date si de la Inspectoratul Scolar Judetean Suceava.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu i-a cerut, ieri, ministrului Educatiei sa demareze o ancheta privind cazul elevului de la Suceava care a murit dupa ce a fost batut de doi colegi chiar in sala de clasa. Seful Executivului a afirmat ca violenta in scoli este un fenomen preocupant si trebuie luate masuri pentru eliminarea acestuia. El a subliniat ca este nevoie de colaborarea Procuraturii in acest caz, care "sa catadixeasca sa faca cercetarile specifice si sa prezinte rezultatele, in conditiile in care Guvernul este cel care ia masurile ce se impun".

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă