11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMunteanu susține că nu a făcut comerț cu arme

Munteanu susține că nu a făcut comerț cu arme

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, a negat, sâmbătă, la Antena 3, acuzaţiile referitoare la faptul că ar fi făcut comerţ cu arme. 

“Eu, în viaţa mea, nu am făcut comerţ cu nimic, nici cu cărţile pe care le-am editat nu am reuşit să vând mare lucru, pentru că probabil nu a fost un editor foarte eficient. Eu am făcut servicii, mai precis de resurse umane în mediul civil, cunoscute de altfel pe piaţa economică, lucru firesc, normal, într-o economie de piaţă şi eu zic cu oarecare succes. Eu sunt mulţumit că, împreună cu colegii mei, la vremea aceea am putut realiza o activitate de resurse umane de prestigiu, oricum firma respectivă reuşind să rămână singurul operator efectiv de pe piaţă, restul concurenţilor noştri fiind companii străine mult mai puternice”, a declarat Marian Munteanu, la Antena 3. 

Citește și: Macovei, despre nominalizarea lui Munteanu: Este un blat între PNL și PSD, iar Firea și Munteanu nu se pricep la administraţie deloc

El a susţinut că această acuzaţie este fără acoperire, iar firma sa – Valahia – a avut ”o activitate mică”. 

“Orice firmă din România poate fi uşor verificată nu numai la Registrul Comerţului, la Administraţia Fiscală, o să vadă că cifra de afaceri, probabil, că nu ne-ar fi permis să vindem nici măcar o trotinetă mai acătării. (…) A publicat nişte cărţi, a fost o firmă cu o activitate mică”, a mai spus Munteanu. 

El a răspuns astfel acuzaţiilor apărute într-o carte – “Moştenitorii Securităţii” – a istoricului Marius Oprea, fost membru al PNL. 
 Istoricul Marius Oprea a precizat, la Antena 3, că nu mai susţine această acuzaţie. 

“Nu sunt absurd să merg până în pânzele albe cu o afirmaţie care se dovedeşte a fi neacoperită. Am scris ceea ce am scris într-o notă de subsol a acestei cărţi”, a arătat Oprea. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă