10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNarcisa Iorga ar putea primi un nou mandat de membru CNA. A...

Narcisa Iorga ar putea primi un nou mandat de membru CNA. A fost propusă de președintele Băsescu (SURSE)

Traian Băsescu a propus pentru un nou mandat de membru al CNA în cazul Narcisei Iorga. Surse din Comisiile de Cultură din Parlament au declarat, luni, pentru Mediafax, că propunerea a fost deja înaintată Comisiilor de Cultură din Parlament.

La rândul său, Narcisa Iorga a confirmat pe contul oficial de Facebook că a fost propusă pentru un nou mandat de membru al CNA.

Citește și: De ce sunt urmăriţi penal Narcisa Iorga și Viorel Hrebenciuc

"Confirm că am fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA, însă nu cred că am vreo șansă. Parlamentarii majoritari nu mă vor vota, invocând finalul de mandat al președintelui României, care face propunerea. În fapt, abia așteaptă să scape de mine. Până mâine, când înțeleg că este posibil să fie și votul în plenul reunit al Parlamentului, dar despre care eu nu am nicio informație oficială, mai e puțin. Vom trăi și vom vedea! Cum s-a întâmplat în 2008, când Călin Popescu Tăriceanu a propus și a obținut două locuri în CNA înainte de vreme, este altă poveste", a scris Narcisa Iorga pe contul său de Facebook.

Citește și: Narcisa Iorga, membră CNA, protestează faţă de "derapajele" din noul Consiliu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a informat în prima parte a lunii septembrie conducerea Senatului privind încetarea mandatului a patru membri ai CNA – Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea.

Într-o scrisoarea pe care preşedintele CNA, Laura Georgescu, a înaintat-o conducerii Senatului se spunea că îşi vor înceta mandatul de membri ai CNA Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea Şuhan (membre titulare din 14 octombrie 2008), Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014).

Narcisa Iorga a fost propusă membru în CNA de preşedintele României, Cristina Trepcea a fost propusă de Camera Deputaţilor, iar Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea – de Guvern.

Citește și: Narcisa Iorga, despre cazul ”Plimbarea”: CNA nu a capturat emisiunile Antenei 3 de vineri, începând cu ora 17.00, din cauza unei pene de curent suspecte

În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Viorel Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Durata mandatului membrilor CNA este de 6 ani, potrivit Legii audiovizualului.

Mandatele membrilor CNA Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Valentin Jucan vor expira în 2018.

Citește și: Laura Georgescu poate chema din concediu membrii CNA pentru cazul Antena 3

Aceştia au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în anul 2012. Laura Georgescu a fost propusă de Guvern, Viorel Vasile Buda – de Camera Deputaţilor, Florin Gabrea – de preşedintele României, Lorand Turos – de Senat, Monica Gubernat – de Camera Deputaţilor, Răsvan Popescu – de Senat şi Valentin Jucan – de Senat.

Citește și: Laura Georgescu îi dă replica Elenei Udrea: CNA a monitorizat activitatea Antenei 3. Cazul va fi analizat într-o ședință când se întorc patru membri din concediu

Potrivit articolului 11 din Legea audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului – 3 membri; Camerei Deputaţilor – 3 membri; Preşedintelui României – 2 membri; Guvernului – 3 membri.

Propunerile nominalizează candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii de numire. Birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună. În urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor două Camere.

Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Potrivit Legii audiovizualului, membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat. Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă