12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialNATO va avea o brigadă multinațională în România și Bulgaria

NATO va avea o brigadă multinațională în România și Bulgaria

România și Bulgaria vor avea o “zonă de responsabilitate comună” în regiunea Mării Negre, cu sprijinul unei viitoare brigăzi multinaționale a NATO, a anunțat ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc.

Miniștrii Apărării din România și Bulgaria, Mihnea Motoc și Nikolai Nencev, au avut luni o întâlnire la București, în care au discutat despre asigurarea unei prezenţe NATO la nivel de brigadă multinaţională în România, care să deservească "zona de responsabilitate comună a României şi Bulgariei". 

"Ne-am raportat la cele mai bune moduri de a promova ideile noastre, interesele noastre sub aspectul transpunerii în practică a acelei idei de prezenţă aliată avansată la flancul estic, cu accent pe regiunea de interes comun pentru noi – regiunea extinsă a Mării Negre, având în vedere aici dezvoltări pe toate domeniile operaţionale: aerian, maritim şi terestru”, a declarat Mihnea Motoc.

În România va funcționa o forță multinațională de nivel brigadă, cu atribuții în zona de responsabilitate a României și Bulgariei. Membrii acestei unități se vor roti periodic, dar brigada va avea o prezență “cvasipermanentă” în zonă, a precizat Mihnea Motoc.

După cum se știe, la București a intrat în funcțiune comandamentul NATO Sud-Est, de nivel divizie, denumit MND-SE. Acesta are atribuții asupra forțelor NATO din România și din Bulgaria.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă