12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialNavă de voiaj, înmatriculată sub pavilion românesc, pentru prima dată după zece...

Navă de voiaj, înmatriculată sub pavilion românesc, pentru prima dată după zece ani

Prima înmatriculare a unei nave maritime care efectuează voiaje internaţionale a avut loc săptămîna aceasta, după zece ani de absenţă a înmatriculărilor româneşti în domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Navale Române (ANR), transmis duminică, AGERPRES, port-containerul de 20.976 tdw. sub pavilion german “Hispania” a fost înmarticulat la pavilionul românesc, la cererea unei societăţi româneşti care a încheiat un contract de bare-boat (închiriere) pentru o perioadă de doi ani cu o persoană juridică străină dintr-un stat membru al UE.

“Dreptul de arborare a pavilionului român s-a acordat navei Hispania, în conformitate cu legislaţia în vigoare, mai precis OG nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căi navigabile interioare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înmatricularea navei fiind transcrisă în registrul matricol al navelor în bare-boat, aprobat prin Ordinul 583/2004, al Ministrului Transporturilor”, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ANR, Monica Paraschiv, potrivit Agerpres.

Nava a primit efectiv dreptul de a naviga, după înmatriculare şi după obţinerea tuturor certificatelor tehnice şi a celor care atestă siguranţa şi securitatea navei, emise pe 22 martie 2013, în urma unei inspecţii efectuate de un ofiţer al ANR, care s-a deplasat în portul spaniol Valencia.

Potrivit sursei citate, în prezent se mai află înmatriculate sub pavilion român doar trei nave maritime, cargoul ‘Albatros’, deţinut de Academia Navală Mircea cel Bătrân, şi feriboturile ‘Eforie’ şi ‘Mangalia’, aflate în proprietatea SNCFR.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă