15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNeagu Djuvara, despre criza imigranților: Europa nu este pregătită să facă faţă...

Neagu Djuvara, despre criza imigranților: Europa nu este pregătită să facă faţă unei asemenea invazii

Istoricul Neagu Djuvara a susținut într-un interviu pentru Digi 24 că Europa nu este pregătită se facă față valurilor de imigranți care au pătruns pe continent. 

Citește și: MAE: Cei 12 cetăţeni români reţinuţi pentru trafic de persoane în Ungaria la 26 august, arestaţi

Totodată, Djuvara arată că planul Europei de a împărți refugiații are punctele lui slabe, întrucât un procent de 10 % din numărul imigranților ar fi ”enorm” pentru orice cultură. 

„Istoria se schimbă, dar Europa zilelor noastre este mai reticentă şi la limita unui refuz în faţa valurilor de imigranţi. Un procent e asimilabil, dar 10 înseamnă enorm pentru orice cultură, iar Europa nu este pregătită să facă faţă unei asemenea invazii”, spune istoricul Neagu Djuvara într-un interviu acordat Digi24.

În ceea ce privește populaţia care vine în număr mare în Europa, Neagu Djuvara susţine că aceasta este diferită ca structură.

„Nu sunt indo-europeni, sunt deci o etnie foarte deosebită, ceea ce ne apropie de problema din sfârşitul Imperiului Roman, când a fost invadat de populaţii din Africa, Asia. Trăim un lucru ca acum 2000 de ani, a invaziei Europei, care de bine, de rău, se cam unificase”, a spus  Neagu Djuvara.

De asemenea, istoricul a precizat că nu va fi o misiune ușoară găsirea unei soluții, însă a subliniat că istoria găseşte întotdeauna soluţii. 

„Nu există formulă. Se va găsi, fiindcă totdeauna istoria găseşte soluţii, dar ele pot fi şi dramatice. Anume să se schimbe profilul Europei În mod foarte sensibil. Când avem mase, milioane de turci, algerieni, de nişte naţii foarte diferite de europenii noştri, se pot întâmpla fenomene de refuz”, spune Neagu Djuvara.

Despre exodul românilor din ultimii 25 de ani, români care pleacă în număr mare să muncescă şi să trăiască în alte ţări, Neagu Djuvara arată că de fapt aceasta reprezintă o preschimbare a mentalului colectiv.

„Românul, timp de veacuri, răspundea formulei Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea. Or, în mod extraordinar, într-o singură generaţie, generaţia copiilor mei, ca să spun aşa, au descoperit că e mai bine în altă parte. Dar asta e o preschimbare a mentalului colectiv. Noi, timp de veacuri, am fost stabili pe colţul ăsta, arcul carpatic şi Marea Neagră, şi Dunărea. Suntem nemişcaţi de 5.000 de ani şi acum ne plimbăm în lumea întreagă şi avem dorinţa de a ne stabili în altă parte”, a spus Neagu Djuvara la Digi 24. 

Citește și: Criza imigranților copleșește Europa. Ce soluții există pentru refugiați

Potrivit unui raport de vineri al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, peste 300.000 de imigranţi au traversat Marea Mediterană anul acesta, în încercarea de a ajunge în Europa, iar aproximativ 2.500 au murit sau au dispărut pe durata acestei călătorii. Dintre aceştia, aproape 200.000 au ajuns în Grecia, jumătate dintre ei doar în ultimele două luni, şi 110.000 în Italia. Prin comparaţie, pe tot parcursul anului 2014, 219.000 de persoane au traversat Marea Mediterană. De asemenea, oficiali germani au declarat că sunt aşteptaţi peste 800.000 de imigranţi în cursul acestui an.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă