17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNicolae Ioțcu rămâne în arest

Nicolae Ioțcu rămâne în arest

Magistrații Curții de Apel Timișoara au respins, marți, contestația depusă de președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu, împotriva hotărârii privind arestarea pentru trafic de influență, informează Agerpres.

Apărătorii lui Ioțcu au susținut că nu există probe și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Citește și: Șeful CJ Arad, prins în FLAGRANT în timp ce primea 10.000 de euro mită, REŢINUT. Riscă suspendarea din PNL

În Ordonanța de reținere a procurorilor DNA se arată că ”în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind ‘Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad’, în valoare de 1.600.000 de euro”.

”Astfel, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menționată anterior în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți. La data de 22 iulie 2015, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranșe și diferența din suma totală pretinsă”, precizează DNA.

Citește și: Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, arestat pentru 30 de zile

În data de 24 iulie 2015, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară (reprezentând o nouă tranșă din suma totală de 40.000 de euro), inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani, se menționează într-un comunicat al DNA.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă