15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO Nicuşor Constantinescu nu este dat în urmărire internațională

FOTO Nicuşor Constantinescu nu este dat în urmărire internațională

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit mandat de arestare preventivă de la judecătorii Curții de Apel București, pe 7 august. Pe numele său nu există însă un mandat internațional de arestare, au precizat surse judiciare pentru Mediafax. Acesta nu se regăsește nici în baza de date a celor mai căutate persoane (statul român încearcă să dea de urma a 160 de persoane prin această modalitate). 

Avocații lui Constantinescu speră să îl scape pe acesta de mandat. Ei au cerut anularea deciziei de arestare preventivă, iar o hotărâre va fi luată de magistrații Tribunalului București în data de 12 septembrie. Aceștia au declarat, miercuri, pentru sursa citată, că au fost invocate sentinţele Tribunalului Bucureşti şi ale Curţii de Apel Bucureşti, instanţe care au luat decizii contradictorii, prin patru încheieri distincte, în baza aceloraşi acte medicale și că nu se va putea emite acest mandat până în momentul în care nu se va judeca cererea de revocare a deciziei privind arestul preventiv.

Ce spune procedura

Potrivit Legii 302/2004, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a fi difuzat prin canalele specifice.

Biroul Naţional Interpol are obligaţia de a informa Curtea de Apel Bucureşti imediat ce Nicuşor Constantinescu a fost localizat. Informarea va trebui să fie transmisă direct la CAB, iar o copie a acesteia va ajunge la Ministerul Justiţiei. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti va aprecia, printr-o încheiere motivată, asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea. Împotriva acestei încheieri poate declara recurs procurorul, din oficiu, în termen de trei zile de la pronunţare, sau la cererea ministrului Justiţiei, în termen de trei zile de la comunicarea încheierii Ministerului Justiţiei. 

ACUZAȚII

Trei dosare penale

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul 9 mm.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă