10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialNicușor Constantinescu se plânge că este victima deciziilor contradictorii ale instanțelor, din...

Nicușor Constantinescu se plânge că este victima deciziilor contradictorii ale instanțelor, din cauza cărora nu își poate trata boala

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, aflat în penitenciar, susține, într-o declarație de presă, că este victima deciziilor contradictorii ale instanțelor, fiind anchetat sub control judiciar într-un dosar și arestat preventiv în altul, relatează Mediafax.

“Mă adresez dumneavoastră în speranţa că deontologia profesională vă permite să prezentaţi şi opinia mea, cel care sunt acuzat, atacat mediatic şi arestat preventiv în ciuda faptului că funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, sper că nu exclude, în România statului de drept a anului 2014, prezumţia de nevinovăţie acordată fiecărui cetăţean român. Vă reamintesc că, după ce instanţele din România au dispus arestarea mea, în lipsă, în două dosare, cu toate că stiau situaţia mea, din documentele medicale, de necontestat, puse la dispoziţie de către avocaţii care mă reprezintă, am venit în ţară liber şi nesilit de nimeni. Am făcut acest lucru în ciuda recomandărilor grupului de medici care mă tratau. Astfel, am considerat că pot suporta un zbor pe distanţe lungi, respectiv din SUA în Europa. De altfel, nici Tribunalul Bucureşti, instanţa care mi-a confirmat primul mandat de arestare preventivă, nu a susţinut în motivarea deciziei faptul că nu aş fi venit singur. Din acest motiv, contestaţia mea, depusă la Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă, consfinţind eliberarea mea definitiv şi irevocabil”, a afirmat Nicușor Constantinescu.

El a mai susținut că, în condițiile în care în dosarul de la Constanța este arestat preventiv, este victima deciziilor contradictorii ale instanțelor.

“Instanţa de apel a observat că nu sunt probe împotriva mea şi că nici nu m-am sustras justiţiei, motive pentru care mi-a fost anulat mandatul de arestare preventivă, în primul dosar. Prin urmare, în acest moment mă aflu din nou în situaţia incredibilă din luna august, fiind victima deciziilor contradictorii ale instanţelor din România, chiar dacă acestea judecă în baza aceloraşi documente. Practic în dosarul de la Bucureşti s-a dispus eliberarea mea sub control judiciar, iar in cel de la Constanta sunt arestat!?”, mai spune Constantinescu, susținând că măsura arestării îl împiedică să-și trateze corespunzător boala de care suferă.

“În final, fără a mă prevala de acest fapt, vă reamintesc că sunt bolnav de cancer, operat în Statele Unite şi că această măsură preventivă mă împiedică să imi maximizez şansele de viaţă, cancerul de care sufăr fiind unul agresiv, cu speranţă de viaţă redusă la câţiva ani, în cazul tratării superficiale a acestei boli. Fiind un om politic, vreau să le spun deontologilor, demagogilor de serviciu şi politicienilor de ocazie că abuzul în serviciu, fapta prezumtivă de care sunt acuzat, nu înseamnă corupţie, eu nefiind învinuit în niciun dosar că am pretins şi am primit vreun folos material pentru vreuna din acţiunile mele în calitate de preşedinte ales al Consiliului Judeţean Constanţa”, adaugă președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța.

În prezent, Nicușor Constantinescu este încercerat la Spitalul Penitenciar Rahova, în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul Constanța privind nefinanțarea Centrului Militar Zonal. De asemenea, el este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel București, care i-a admis o contestația la măsura arestării, dispusă inițial și în acest dosar.

Nicuşor Constantinescu a stat mai multe luni în SUA, invocând faptul că nu poate călători cu avionul, întrucât se operase de cancer. În acest context, România a cerut autorităţilor americane extrădarea preşedintelui suspendat al CJ Constanţa, însă solicitarea s-a lovit de un refuz. Ulterior, edilul suspendat a fost găsit în Turcia şi reţinut de autorităţile de acolo. O zi mai târziu, în 6 noiembrie, Constantinescu a revenit în ţară, fiind imediat preluat de poliţişti şi dus la Tribunalul Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare emis în lipsa sa.

În perioada în care Nicușor Constantinescu s-a aflat în SUA, după emiterea primului mandat de arestare pe numele său, în 23 iunie, reprezentanții Consiliului Județean Constanța au trimis mai multe scrisori la care erau atașate documente medicale pentru a demonstra că președintele CJ nu poate fi transportat în ţară şi că neefectuarea terapiei îi poate pune viaţa în pericol. De asemenea, Nicușor Constantinescu a trimis și el din SUA un comunicat de presă în care susținea că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre ”deciziile abuzive” luate împotriva sa.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă