30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialNormele privind achiziţiile publice, modificate de guvern

Normele privind achiziţiile publice, modificate de guvern

Guvernul a modificat miercuri normele de aplicare a prevederilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis Agerpres, aceste modificări au fost făcute pentru soluţionarea unor probleme ridicate, în mod constant, în practica achiziţiilor publice şi pentru eliminarea barierelor artificiale apărute în activitatea curentă a autorităţilor contractante. 

“În acest sens, Executivul a adoptat o hotărâre care modifică şi completează HG 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din OUG 34/2006. O serie de modificări incluse în actul normativ urmăresc clarificarea unor situaţii încă nereglementate sau reglementate insuficient”, menţionează Guvernul. 

Astfel, în cazul rezilierii contractului de achiziţie publică din vina exclusivă a contractantului, autoritatea contractantă emite documentul constatator în termen de 14 zile de la data rezilierii. Un exemplar al acestui document constatator se va încărca în SEAP şi va putea fi vizualizat de toţi cei interesaţi. În vechea legislaţie nu exista obligativitatea încărcării documentului în SEAP. Documentul constatator se întocmeşte în două exemplare, autoritatea contractantă având obligaţii să elibereze un exemplar operatorului economic şi să depună un exemplar la dosarul achiziţiei publice. O copie a documentului constatator se publică în SEAP, precizează sursa citată. 

O altă modificare se referă la introducerea posibilităţii ofertantului de a corecta propunerea financiară şi pe cea tehnică. Astfel, ofertantul are posibilitatea să corecteze elementele propunerii financiare, ca urmare a unor erori aritmetice. Fără a fi afectat preţul prevăzut în propunerea financiară, corectarea abaterilor tehnice minore au fost limitate, ca urmare a răspunsului din partea pieţei din domeniul achiziţiilor publice, la maximum 1% din preţul total al ofertei. Ofertantul are posibilitatea să modifice propunerea tehnică având în vedere existenţa unor abateri tehnice minore, care au la bază erori materiale evidente şi care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce în realitate la depunerea unei noi oferte, menţionează Executivul. 

De asemenea, actul normativ adoptat include măsuri de flexibilizare şi de reducere a birocraţiei în domeniul achiziţiilor publice, printre care introducerea interdicţiei, pentru autoritatea contractantă, să utilizeze calificarea şi expertiza personalului desemnat să realizeze activităţile cuprinse în contract, ca parte a procesului de calificare şi selecţie, în cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract. 

Atunci când ofertantul sau candidatul demonstrează îndeplinirea unei cerinţe de calificare legată de capacitatea tehnică şi profesională sau situaţia economică şi financiară, se introduce posibilitatea ca acesta să invoce susţinerea acordată de unul sau mai mulţi terţi. Capacitatea terţului sau a terţilor urmează a fi cumulată cu cea a ofertantului sau a candidatului în ceea ce priveşte cerinţa. 

În cazul în care susţinerea terţului vizează resurse netransferabile, se introduce obligaţia ca angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat să garanteze autorităţii contractante îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acestea. Obligativitatea este introdusă pentru situaţia în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului, mai arată comunicatul. 

Modificările şi completările aduse prin acest act normativ fac parte din setul de măsuri luate în aplicarea recomandărilor Comisiei Europene privind întărirea sistemului achiziţiilor publice. 

Cele mai citite

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Partidul Democrat din Italia lansează un manifest pentru alegerile europene

Opoziția italiană încearcă din răsputeri să se impună într-un ciclu electoral în care partidele de dreapta aflate la putere în țară speră să obțină...
Ultima oră
Pe aceeași temă