21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialInspectorii DSP: Unitatea de transfuzie a Spitalului CF 2 îndeplinește condițiile pentru...

Inspectorii DSP: Unitatea de transfuzie a Spitalului CF 2 îndeplinește condițiile pentru autorizare

UPDATE 14.56: Unitatea de transfuzie sanguină a Spitalului CF 2 a fost autorizată de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, informează Mediafax.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, Spitalul CF2 a depus în data de 3 august la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti dosarul de acreditare, iar o săptămână mai târziu, pe data de 10 august, DSP împreună cu Centrul de Transfuzii au realizat raportul de evaluare prin care a fost atestat faptul că unitatea de transfuzii îndeplineşte condiţiile necesare acreditării.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a precizat că autorizația a fost emisă pe 11 august, iar acţiunea de recontrola inspectorilor DSP Bucureşti a reconfirmat condiţiile pe care unitatea le întruneşte pentru a primi autorizarea.

Citește și: Malpraxis cu repetiție. Doctorul implicat în transfuzia de sânge greşită, cercetat şi pentru o eroare medicală de acum şase ani

———

Un nou control are loc, marți, la Spitalul CF 2, unde inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti verifică dacă problemele la Unitatea de transfuzie sanguină au fost remediate și dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi autorizată, informează purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, citat de News.ro.

„Inspectorii sanitari reevaluează Unitatea de transfuzie de la Spitalul CF 2, să vadă dacă au fost remediate problemele”, a spus Laurenţiu Colintineanu, pentru agenție.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a făcut, la sfârşitul lunii iulie, un control la Spitalul CF 2, după ce unei femei operate pentru cancer în formă incipientă i-a fost făcută o transfuzie greşită de sânge. Inspectorii DSP au constatat atunci că transfuzia de sânge greşită s-a datorat unei erori de etichetare făcute de asistenta medicală care a prelevat probe de sânge de la femeia operată, la o oră şi jumătate după transfuzie aceasta intrând în şoc hemoragic.

Citește și: Anchetă la Spitalul CF 2, în legătură cu transfuzia greșită. Amendă de 700 de lei pentru asistenta care s-a ocupat de pacientă

În raportul trimis Ministerului Sănătăţii după controlul de la Spitalul Clinic CF2, inspectorii DSP au arătat că Unitatea de transfuzie a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare. De asemenea, nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, iar registrele şi evidenţele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete. În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei.

Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii, în termen de 15 zile, având în vedere că deficienţele de dotare sunt minore, restul de măsuri ce trebuie luate fiind legate de proceduri interne. Inspectorii au anunţat atunci că, după două săptămâni, vor face o nouă verificare a UTS.

Citește și: Concluziile inspectorilor sanitari în noul caz de transfuzie greșită de la spitalul CF 2

Ulterior, inspectorii sanitari au verificat registrele din Unitatea de transfuzii a Spitalului CF 2 , unde trebuiau înregistrate, potrivit legii, transfuziile, distribuirea pungilor cu sânge sau produse sanguine, grupa de sânge şi factorul Rh pentru fiecare pacient la care au fost administrate astfel de produse.

Asistenta medicală din cauza căreia s-a făcut, în 26 iulie, transfuzia de sânge greşită la Spitalul CF 2 a fost amendată de inspectorii sanitari cu 700 de lei. Totodată, DSP Bucureşti a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu un posibil caz de malpraxis al medicului anestezist de la Spitalul CF 2  care a participat la operaţie.

La 1 august, parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis un doar penal în acest caz şi face cercetări pentru vătămare corporală din culpă. În urma cercetărilor, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală în cazul unor angajaţi ai Spitalului CF 2 care ar fi vinovaţi pentru transfuzia de sânge greşită.  

 

 

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă