13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialNou marș al bicicliștilor, în Capitală

Nou marș al bicicliștilor, în Capitală

Bicicliștii au ieșit în stradă, sâmbătă, în Capitală, pentru a transmite un nou mesaj privind necesitatea utilizării bicicletei ca soluţie la blocajele din trafic, conform Agerpres. 

Cu această ocazie, câteva zeci de biciclişti au format pe asfalt forma unei biciclete uriaşe din propriile biciclete, care a fost fotografiată şi filmată de la înălţime. Acţiunea a fost susţinută de ambasadele Suediei, Olandei, Franţei şi Austriei deschise la Bucureşti. 

"Dorim să promovăm transportul alternativ. Este o nouă acţiune prin care încercăm să vizibilizăm modul de transport cu bicicleta în oraş. De aici vom pleca spre parcul Herăstrău, de unde bicicliştii vor face un marş", a declarat, pentru Agerpres, Irina Zamfirescu, reprezentanta OPTAR, organizatorul evenimentului. 

Sâmbătă au loc şi alte evenimente dedicate utilizării bicicletei, respectiv Expobike care are loc în perioada 22-24 Aprilie, în cadrul Complexului Expoziţional ROMEXPO. 

De asemenea, bicicliştii s-au întâlnit la ora 14.30 la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău şi au pornit într-un marş. 

Potrivit site-ului optar.ro, motivele organizării adunării publice sunt neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat, în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă