21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Nou scandal de mită la Bacalaureat: Directorul unui colegiu din Oradea,...

UPDATE. Nou scandal de mită la Bacalaureat: Directorul unui colegiu din Oradea, ARESTAT pentru mită de 5.000 de euro

UPDATE 18:45:  Tribunalul Bihor a decis, marţi, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a directorului Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea, Răzvan Vonea, reţinut luni seară pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită. Decizia Tribunalului Bihor poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Directorul Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea, Răzvan Vonea, a fost reţinut de procurorii Parchetului Bihor, fiind acuzat că ar fi primit mită ca să ajute un elev să promoveze examenul de Bacalaureat, informează Mediafax. Surse apropiate anchetei susțin că suma ar fi fost 5.000 de euro.

Potrivit surselor judiciare, procurorii au început cercetările în acest caz chiar în timpul uneia dintre probele scrise ale bacalaureatului, când au descins într-o sală de clasă şi l-au prins pe elevul în cauză cu telefonul asupra sa, în mobil având rezolvarea subiectelor, pentru care părinţii săi ar fi plătit suma de 5.000 euro, încă din luna aprilie.

Răzvan Vonea a fost reţinut de procurori luni seară, iar marţi a fost dus la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă.

Vonea este al doilea director al Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" care ajunge în atenţia procurorilor pentru nereguli la bacalaureat.

În luna ianuarie, fosta directoare Antiana Man a devenit suspectă într-un alt dosar, deschis de procurorii Parchetului Bihor sub motivul că la bacalaureatul din 2013 i-ar fi obligat pe profesori să falsifice situaţii şcolare ale elevilor, pentru ca aceştia să se poată înscrie la examen, iar colegiul să devină centru de examinare.

De asemenea, directoarea este cercetată şi pentru că ar fi atribuit în condiţii nelegale un contract de dotare cu echipamente în valoare de 200.000 de lei şi-ar fi însuşit şase telefoane de serviciu de tip smartphone şi ar fi dispus efectuarea unor plăţi de 50.000 lei pentru lucrări neexecutate.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă