12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialNumirea consilierilor Donovici și Vorniceanu la Curtea de Conturi, neconstituţională

Numirea consilierilor Donovici și Vorniceanu la Curtea de Conturi, neconstituţională

Judecătorii de la Curtea Constituțională a României (CCR) au decis, joi, că numirea la Curtea de Conturi a consilierilor Marius Vorniceanu şi Constanţa Donovici este neconstituţională.

Totodată, Curtea a mai stabilit că Hotărârea Parlamentului privind numirea vicepreşedintelui Vasile Cosmin Nicula şi a altor patru consilieri la Curtea de Conturi este constituţională.

Grupul parlamentar al PNL a atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind numirea vicepreşedintelui Vasile Cosmin Nicula şi a şase consilieri la Curtea de Conturi. În cadrul sesizării se precizează că mumirea celor şase consilieri de conturi s-a făcut fără a se ţine cont de configuraţia politică a Parlamentului, aceştia fiind propuşi Parlamentului de Comisiile permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere numai dintre candidaţii de pe lista prezentată de Partidul Social Democrat, notează Mediafax.

De asemenea, se semnalează că atât Comisiile, cât şi Plenul Parlamentului au refuzat să analizeze, respectiv să voteze candidaţi de pe listele altor grupuri parlamentare.

"Acest procedeu încalcă un principiu al statului de drept, potrivit căruia instituţii fundamentale care reprezintă democraţia politică şi care asigură funcţionarea normală a unui asemenea stat trebuie să se formeze cu aportul electiv al tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, în raport cu ponderea reprezentării", potrivit sesizării transmise Curţii.

Iniţiatorii sesizării spun că modul în care sunt reglementate, atât în Constituţie, cât şi în legea de organizare şi funcţionare a sa, numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi, ai cărei consilieri sunt numiţi de organul reprezentativ suprem al poporului român, exerciţiul demnităţii acestora îi conferă acestei autorităţi creditul necesar pentru realizarea contribuţiei indispensabile la funcţionarea statului de drept şi a democraţiei politice.

"De remarcat că demnitatea de consilier de conturi, spre deosebire de alte demnităţi publice (Preşedintele României, deputaţi, senatori), nu poate fi exercitată în concepţia Constituţiei şi a legii, pentru mai mult de un mandat cu o durată de nouă ani. Opţiunea Constituţiei şi a legii pentru durata limitată a exerciţiului unei funcţii de înaltă demnitate publică, rezultată din numărul de mandate admis, şi din întinderea în timp a mandatului, stabilită normativ, este una din valorile, şi în acelaşi timp, regulile şi principiile constituţionale", au mai arătat semnatarii sesizării trimisă la CC.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a validat, în 16 iunie, pe Vasile Cosmin Nicula, în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturil, el fiind propus de PSD. Dedsi Attila (UDMR), Constanţa Donovici (PSD), Dan Firţescu (PSD), Ileana Manuela Pieleanu (PC) şi Marius Vorniceanu (PSD) au fost validaţi şi ei tot atunci pentru funcţiile de consilieri de conturi.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă