12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialO angajată a Prefecturii Buzău, audiată la DNA, a fost găsită spânzurată

O angajată a Prefecturii Buzău, audiată la DNA, a fost găsită spânzurată

Şefa grupului de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău, Luminiţa Ionescu, a fost găsită spânzurată luni, relatează Mediafax. Femeia a fost chemată în urmă cu câtva timp la DNA Ploiești pentru a fi audiată, cel mai probabil, în dosarul fostului prefect Paul Beganu, arestat.

Din primele informații, Luminița Ionescu, în vârstă de 57 de ani, ar fi coordonat, în vremea în care Paul Beganu era prefect de Buzău, grupul de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în aceeași funcție fiind și înainte de a se sinucide.

Femeia a fost găsită spânzurată luni dimineață, în curtea casei sale, unde locuia împreună cu mama sa. O femeie a sunat la 112, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că pe corpul femeii nu sunt urme de violență, în afara celor lăsate de frânghie.

Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, femeia ar fi fost chemată, în urmă cu câteva săptămâni, la DNA Ploiești, pentru a fi audiată, însă la acest moment nu se cunoaşte calitatea în care a fost solicitată să dea explicații procurorilor, cel mai probabil, fiind vorba despre cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii.

Întrebată, în urmă cu câteva zile, dacă angajați ai Prefecturii Buzău au fost chemați la DNA Ploiești în cazul fostului prefect Paul Beganu, Maria Buleandră, prefect de Buzău, a declarat că un angajat a fost la audieri, însă a refuzat să-i dezvăluie numele, funcția și calitatea în care a fost chemat la DNA.

Luni, prefectul de Buzău, Maria Buleandră, a declarat că, într-adevăr, femeia fusese chemată la audieri la DNA.

"Sunt în stare de șoc, era șefa colectivului de lucru de pe lângă Comisia județeană (n.r. – Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate), un om de calitate, nu o pot descrie în cuvinte, toată Prefectura ne bazam pe ea, nu-mi vine să cred, nu știu de ce a făcut asta. De două zile era foarte stresată, avea mama bolnavă și în vârstă și o fată studentă la București, în rest nu avea pe nimeni. Vineri, mi-a spus că e foarte stresată, că simte un nod în gât. I-am zis că toți suntem stresați oriunde am lucra, am încercat s-o încurajez. Era inginer agronom și lucra în Prefectură din '91, și angajată pe post de consilier în cadrul instituției”, a declarat, luni, prefectul Maria Buleandră.

Ea a adăugat că, recent, a stat de vorbă cu femeia, dar că aceasta i-a dat asigurări că nu are nicio implicare în dosarul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure la Gura Teghii.

"Am fost chemați și la alte dosare chiar dacă nu a știut presa. Nu trebuia să se întâmple asta acum. Am stat de vorbă cu ea și mi-a spus că nu are nici un fel de problemă. A jurat pe copilul ei, dar probabil a intrat într-o stare de depresie. Ea a făcut o simplă adresă. M-am uitat pe adresă și nu e nimic ilegal acolo. Era pe un fond de depresie și ce a văzut la televiziuni, tot îmi zicea că e foarte stresată și că nu se poate aduna”, a mai spus prefectul de Buzău, Maria Buleandră.

Surse din rândul colegilor susțin că femeia suferise un șoc din cauza modului în care a fost chemată de către procurori la audieri.

”Poate și modul în care a fost chemată la audieri i-a pus capac, forța cu care a fost chemată. Modul cum s-au comportat când au venit, de ziceai că era o infractoare", susțin colegii femeii, sub rezerva anonimatului.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu şi alte trei persoane implicate în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure – avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş – au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, iar judecătorul Neculae Toader, fost preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, implicat în acelaşi dosar, a fost pus sub control judiciar.

Procurorii DNA Ploiești instrumentează un dosar în care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcției Silvice și judecătorul Neculae Toader sunt suspectați că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat şi de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, Toader este suspectat că a primit 250.000 de euro mită pentru a pronunța o soluție favorabilă în dosarul retrocedării către un bărbat care a cumpărat drepturile litigioase de la moștenitorii legali. Procesul de retrocedare, judecat la Judecătoria Pătârlagele, a durat trei luni și fost soluționat favorabil la al treilea termen.

În același dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, este acuzat acuzat de trafic de influenţă, şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi trei infracţiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă