15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialO asociaţie non-guvernamentală atacă teza de doctorat a şefei DNA: Este vorba...

O asociaţie non-guvernamentală atacă teza de doctorat a şefei DNA: Este vorba de un plagiat multiplu. Membrii asociaţiei au depus o notificare la CNATDCU în privința lucrării lui Kovesi

La CNATDCU a fost înregistrată o nouă comunicare scrisă privind lucrarea de doctorat a şefei DNA, scrie Agerpres. Notificarea a fost depusă pe 11 octombrie de către o asociaţie non-guvernamentală. 

Semnatarii susţin că teza cuprinde mai multe incidenţe de plagiat, “astfel încât are caracterul unei lucrări plagiate”.

“Este rațiunea pentru care vă solicităm să dispuneți inițierea procedurii de retragere a titlului științific acordat autoarei. Ca o consecință că: este vorba de un plagiat multiplu; că suntem în situația în care aceeași instituție a refuzat anterior să se pronunțe asupra stării de plagiat a tezei; că o comisie de etică la nivelul Ministerului Educației a emis o decizie de non-plagiat fără a avea probele atașate și fără a analiza de fapt un plagiat; că autoarea tezei este o persoană de notorietate, vă solicităm să dispuneți ca analiza să se pronunțe pentru fiecare plagiat în parte motivat de noi cu argumentele și documentele din Opisul 1 și depuse pe compact discul atașat”, afirmă semnatarii notificării.

Autorii solicitării reprezintă o asociaţie non-guvernamentală care are în centrul atenției “promovarea integrității vieții academice, cu prioritatea pentru plagiat ca încălcare a eticii academice cu consecințe deosebit de grave în proliferarea corupției în societatea românească”.

 

 

Cele mai citite

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 12 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 12 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 12 mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă