10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialO bucată de tavan dintr-un hipermarket din Capitală s-a prăbuşit

O bucată de tavan dintr-un hipermarket din Capitală s-a prăbuşit

O bucată de tavan fals dintr-un salon de înfrumuseţare care funcţionează într-un hipermarket din Sectorul 6 s-a prăbuşit, miercuri dimineaţă, fără să existe persoane rănite, informează Mediafax. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, incidentul a fost sesizat la numărul 112 în jurul orei 10.30, la Cora Lujerului fiind trimise două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare şi două autospeciale de stingere a incendiilor.

În salonul de înfrumuseţare erau mai multe persoane când a căzut tavanul, acestea nefiind rănite, a precizat Danile Vasile.

Cele mai citite

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...
Ultima oră
Pe aceeași temă