13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialO călugăriţă a dat examenul de conducere de 11 ori

O călugăriţă a dat examenul de conducere de 11 ori

O călugăriţă de la o mănăstire din judeţul Vaslui s-a prezentat de 11 ori la proba practică de traseu a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, relatează Mediafax

Femeia a fost nevoită să facă o sută de ore de practică la o şcoală de şoferi, dar în final a reușit să obițină carnetul de conducere. 

Deşi a obţinut punctaje foarte bune la proba teoretică, pe care a trecut-o de fiecare dată fără probleme, călugăriţa de la o mănăstire din judeţul Vaslui nu a reuşit să îl convingă pe poliţistul examinator că deţine şi cunoştinţele practice la parcurgerea traseului, obligatorii pentru obţinerea permisului. 

Din acest motiv, femeia a fost nevoită să facă, în total, o sută de ore de practică la o şcoală de şoferi din Vaslui.

“Este de apreciat perseverenţa conducătoarei auto, care nu a renunţat la a se prezenta la examen până când nu a obţinut şi permisul de conducere. De fiecare dată când era declarată «respins», spunea că nu se lasă până când nu ia examenul, ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat”, a declarat, joi, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), Dumitru Tăbăcaru.

Odată cu obţinerea permisului de conducere, stareţa mănăstirii unde convieţuieşte călugăriţa i-a încredinţat acesteia o autoutilitară, pe care femeia o conduce fără probleme în prezent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă