12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialO fată de 23 de ani a fost ucisă la Alba Iulia

O fată de 23 de ani a fost ucisă la Alba Iulia

O tânără de 23 de ani, care locuia cu chirie în Alba Iulia, a fost găsită, miercuri, moartă într-un apartament dintr-un bloc situat în zona ultracentrală a oraşului, ea fiind înjunghiată în zona cervicală, informează Agerpres,

‘Se fac cercetări ca urmare a unei sesizări că într-un apartament din Alba Iulia a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, care prezenta mai multe leziuni de înjunghiere în zona cervicală’, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Stelian Cioca. 

Acesta a menţionat că în cursul după-amiezii de miercuri este efectuată autopsia victimei, pentru se stabili cauza şi felul morţii. 

Tânăra, originară din Arad, a fost descoperită moartă într-un apartament situat la etajul al IV-lea al unui bloc de locuinţe din cartierul Cetate, în zona ultracentrală a oraşului. Potrivit unor vecini, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, din apartament s-ar fi auzit gemete şi strigăte de ajutor, însă nimeni nu a acordat atenţie acestora şi nu a intervenit. Cadavrul neînsufleţit al fetei a fost descoperit doar în cursul dimineţii, în dormitor, de către un tânăr care venea deseori în vizită. 

Potrivit vecinilor, victima ar fi locuit împreună cu o altă fată în apartament, cele două fiind vizitate deseori de către un tânăr. Potrivit aceloraşi vecini, în apartament ar fi avut loc deseori petreceri. 

Procurorii şi ofiţerii judiciarişti au efectuat cercetări la faţa locului, inclusiv la ghena de gunoi, accesul în bloc fiind restricţionat timp de mai multe ore. Urmează să fie audiaţi locatarii de pe scara respectivă de bloc, precum şi anturajul tinerei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă