10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialO navă a luat foc, luni noapte, în Portul Constanța-Sud Agigea

O navă a luat foc, luni noapte, în Portul Constanța-Sud Agigea

Un incendiu a izbucnit, luni noaptea, la bordul unei nave în reparații, în Portul Constanța Sud – Agigea, relatează Mediafax. Focul a fost stins după câteva zeci de minute de serviciul privat de pompieri din port.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” al județului Constanța, incendiul a fost semnalat la o navă aflată în reparații în dana 105 a Portului Constanța Sud – Agigea.

La fața locului au fost trimise două autospeciale și un echipaj SMURD de la Detașamentul Port.

Focul izbucnise lângă compartimentul motoare, într-un tanc de combustibil care fusese golit, dar în care se lucrase cu un aparat de sudură și cel mai probabil s-au aprins vaporii de motorină.

Intervenția pompierilor militari nu a mai fost necesară, deoarece incendiul a fost stins în câteva zeci de minute de către serviciul privat de pompieri din port, fără să se înregistreze victime.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă