13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO navă militară din GRECIA cu peste o sută de cadeţi a...

O navă militară din GRECIA cu peste o sută de cadeţi a ajuns la Constanța

Nava militară elenă HS "RODOS" vizitează în aceste zile portul Constanţa.

Nava elenă are la bord peste o sută de elevi ai Şcolii de Maiştri Militari din Grecia.

Ea va participa  la un exercițiu alături de un vas al Forțelor Navale Române.

Potrivit unui comunicat al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" (ANMB) din Constanța, escala navei HS "Rodos" în portul Constanţa face parte din activităţile de instruire ale celor 114 cadeţi ai Şcolii de Maiştri Militari din Grecia, care participă la un marş de instrucţie în Marea Neagră.

Nava elenă a acostat, marți, în Dana Pasagere a Portului Constanţa.

Vizita are ca obiectiv creşterea gradului de interoperabilitate dintre Forţele Navale Române şi cele diin alte state NATO.

Astfel, timp de două zile, HS "Rodos" va participa la un exerciţiu naval cu Dragorul Maritim 25 "Lt. Lupu Dinescu" al Forțelor Navale Române, urmând să se desfăşoare antrenamente de planificare a operaţiilor şi comunicaţiilor cu marinarii militari români.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă