20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialO nouă amânare în dosarul lui Dan Voiculescu

O nouă amânare în dosarul lui Dan Voiculescu

Curtea de Apel București a amânat marți, pentru 10 iunie, dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare cu executare. Voiculescu a atacat sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti, recurs care se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 29 aprilie, un complet format din doi judecători ar fi trebuit să se pronunțe pe mai multe excepții ridicate de avocații lui Dan Voiculescu, prin care se solicita anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanțelor ca parte civilă în dosar și trimiterea la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept.

Ședința de judecată nu a mai avut loc, deoarece judecătorul Stan Mustață a fost ridicat de procurori și dus DNA pentru audieri, el fiind acuzat că a cerut bani de la mai mulți inculpați și persoane condamnate, printre care și de la Mihai Stoica, pentru a da soluții favorabile acestora.

Locul lui Stan Mustață a fost luat în dosarul lui Voiculescu de judecătoarea Luminița Cristiu-Ninu, fost președinte al Tribunalului Teleorman, potrivit Agerpres.

Noul complet de judecată va trebui să reia în dezbatere excepțiile ridicate anterior de avocații lui Dan Voiculescu.

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă