15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialO nouă sesizare a Inspecției Judiciare pentru declarațiile lui Băsescu

O nouă sesizare a Inspecției Judiciare pentru declarațiile lui Băsescu

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, din nou, Inspecţia Judiciară, precum şi CNA, în legătură cu declaraţii referitoare la justiţie făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce miercuri şi-a însuşit un raport al IJ privind alte declaraţii care au afectat prestigiul justiţiei, scrie Mediafax.În sesizarea trimisă Inspecţiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii cere să facă verificări pentru a stabili dacă declaraţiile făcute miercuri de fostul preşedinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenţei justiţiei şi au subminat autoritatea acesteia. De asemenea, conducerea CSM a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la posibila încălcare de către postul de televiziune B1 TV a prevederilor Deciziei-cadru nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Ca urmare a mesajelor publice lansate de domnul Traian Băsescu, fost Președinte al României, în cadrul emisiunii «Ultimul Cuvânt», difuzată de postul de televiziune B1 TV cu începere de la orele 22.00, în data de 29 aprilie 2015, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili dacă prin acestea s-a adus atingere independenţei justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia“, se arată într-un comunicat de presă al CSM. 

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, miercuri seară, în cadrul unei intervenții telefonice la B1 TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenței justiției. “O să fiu foarte direct și pe înțelesul tuturor: în momentul de față, Inspecţia Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție. Nu vă supărați, în spatele acestei agresivități a Inspecţiei Judiciare și a CSM se află o mare de corupție, și o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abținut să le spun, am susținut acest sistem al justiției, am susținut forța lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm niște lucruri: sistemul este departe de a fi unul perfect, așa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiției (…). De ce credeţi că a fost nevoie de Legea 10 cu privire la restituirea de către primari a proprietăţilor: pentru că politicul a constatat că în instanţe cei care aveau dreptul la restituiri erau târâiți 10-12 ani și nu reușeau să intre în posesia proprietăților şi s-a considerat că o şansă în plus ar fi primarii. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituiri masive pe Legea 10, substituind de fapt justiţia, care trebuia să rezolve problema asta“, a susţinut Băsescu.

Citește și: Traian Băsescu, pe Facebok: Poziţia CSM m-a revoltat. Nu sunt duşmanul justiţiei, ci doar al făţărniciei

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, miercuri, că afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu și conținutul mesajului postat pe contul Elenei Udrea, de pe Facebook, aduc atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său.

Citește și: CSM: Afirmațiile lui Băsescu și Udrea afectează independența Justiției

Luni, Inspecția Judiciară a stabilit că afirmaţiile lui Traian Băsescu, referitoare la faptul că Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu “sunt artizani ai unui mod răvăşit de a face justiţie”, precum și cele ale Elenei Udrea, despre anchetele DNA care o vizează, au afectat prestigiul Justiţiei.

 

 

 

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă