9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCel mai mare datornic din Deva, o prostituată. Cât are de plătit...

Cel mai mare datornic din Deva, o prostituată. Cât are de plătit femeia statului român

O prostituată din Deva are cele mai mari datorii la bugetul local, astfel că ea a adunat, de-a lungul anilor, amenzi de aproximativ 67.000 de lei, potrivit datelor centralizate de funcţionarii de la Serviciul Taxe şi Impozite, informează Agerpres.

“Cea mai mare sumă pe care o avem de recuperat este de 67.000 de lei şi reprezintă amenzi pentru practicarea prostituţiei. În acest caz a fost demarată procedura de transformare a amenzii în muncă în folosul comunităţii. Este o procedură destul de greoaie şi, de aceea, durează relativ mult. Decizia (de transformare a amenzii în ore de muncă, n.r.) poate fi luată doar de către instanţa de judecată”, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.

Informaţiile despre femeia care deţine recordul de a fi cel mai mare datornic la bugetul local sunt relativ puţine: certe sunt adresa de domiciliu şi faptul că nu este de găsit acasă. Se pare însă că îşi desfăşoară ‘activitatea’ în mai multe locuri din ţară, în ultima perioadă de timp ea fiind surprinsă şi amendată de oamenii legii în zona oraşului Sighişoara. De aceea, este puţin probabil că doamna în cauză va putea fi văzută la îngrijit spaţiile verzi din Deva. 

Datele Primăriei Deva arată că şi alţi localnici au datorii mari la capitolul ‘impozite’. Astfel, cea mai mare sumă restantă aparţine unui devean care nu şi-a achitat impozitul pe maşină de mai mulţi ani şi a acumulat o datorie de 45.000 de lei, iar un alt contribuabil are de plată la bugetul local impozite pe clădiri în valoare de 24.000 de lei. 

La polul opus, cel mai mare impozit a fost achitat anul trecut de un locuitor al municipiului Deva care deţine mai multe imobile şi pentru care a scos din buzunar 29.000 de lei, iar un alt cetăţean a plătit 20.700 de lei pentru maşinile pe care le are în proprietate. 

Primăria Deva avea de recuperat, la sfârşitul anului trecut, impozite, taxe şi amenzi în sumă totală de aproximativ 5 milioane lei. Banii pot fi recuperaţi prin executare silită şi popriri în cazul impozitelor şi a altor taxe. În cazul amenzilor neplătite se iniţiază acţiuni în instanţă pentru transformarea acestora în muncă în folosul comunităţii. 

În municipiul Deva sunt peste 40.000 de contribuabili, dintre care 15% sunt înregistraţi cu debite la bugetul local. 

 

Cele mai citite

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...

VIDEO. Reacția halucinantă a lui Dan Negru, despre noii jurați “Chefi la Cuțite”

Emisiunea "Chefi la Cuțite" este în prim plan în ultima vreme, după ce vechii jurați care au "scris istorie" în televiziune au demisionat. Potrivit...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă