18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialO pungă cu 170.000 de lei, furată dintr-o mașină a Poștei, la...

O pungă cu 170.000 de lei, furată dintr-o mașină a Poștei, la Craiova

Un angajat al Poştei a reclamat, miercuri, că o pungă în care se afla suma de 170.000 de lei, destinată plăţii pensiilor şi mandatelor poştale în localitatea Balş, a fost furată dintr-o maşină a instituţiei. Poliția a demarat o anchetă, salariatul fiind inclus în cercul de suspecţi, informează Mediafax.

Angajatul Poștei a precizat că a lăsat punga cu bani în maşină, pentru a transporta alte colete din clădire la autoturism, iar când s-a întors la maşină a descoperit că banii dispăruseră.

"Poliţiştii craioveni au fost sesizaţi despre că dintr-o autoutilitară care se afla în incinta Centrului Regional de Tranzit al Poştei Române din Craiova a fost sustrasă o pungă în care se afla suma de 170.000 de lei, bani care nu erau depozitaţi în cutia de valori destinată transportului de valori monetare, motiv pentru care s-a întocmit un dosar penal şi se fac verificări pentru furt şi neglijenţă în serviciu faţă de angajatul Poştei Române pentru că nu a respectat procedurile speciale de transport a valorilor monetare", a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj.

Banii respectivi erau destinaţi plăţii pensiilor şi mandatelor poştale din localitatea Balş din judeţul Olt, reprezentanţii Poştei luând măsuri astfel încât populaţia să nu aibă de suferit.

"Incidentul a avut loc în această dimineaţă, imediat s-a declanşat o anchetă internă, au fost sesizaţi poliţiştii. Cât priveşte banii, aceştia urmau să reprezinte pensiile şi mandatele poştale din localitatea Balş, judeţul Olt, şi s-a luat măsura asigurării sumei respective la nivelul oficiului poştal respectiv pentru a se putea realiza plăţile. Nu au existat niciun fel de probleme în a asigura această sumă, iar timpul în care s-a realizat nu a permis niciun fel de întârziere", a declarat Valentina Dăbuleanu, responsabil Exploatare Postală Craiova.

Din cercul de suspecţi alcătuit de poliţişti fac parte angajaţii Poştei care se aflau la muncă în momentul respectiv, precum şi salariatul care a anunţat lipsa banilor.

Cele mai citite

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...
Ultima oră
Pe aceeași temă