20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialProgramul „RePatriot“: O sută de antreprenori din ţară și-au propus să angajeze...

Programul „RePatriot“: O sută de antreprenori din ţară și-au propus să angajeze specialiști români plecaţi în străinătate. Greșeala lui Năstase i-a forțat să plece

Dorel Năsui este unul dintre românii stabiliţi în străinătate care s-au alăturat campaniei „RePatriot“, iniţiată de 100 de antreprenori autohtoni care își propun să stabilească legături mai strânse cu diaspora. Dacă se poate, chiar să-i aducă acasă pe unii dintre aceștia, prin programe de antreprenoriat.

„Cea mai mare întreprindere românească este diaspora și de la ea nu trebuie valorificaţi doar banii, ci și know-how-ul, expertiza“, a spus el, amintin­du-și de vorbele rostite de Adrian Năstase pe vremea când era premierul României:

„Adrian Năstase a spus că el nu are nevoie de expertiză, România are nevoie de bani. N-a primit nici una, nici alta”. 

De „înţepăturile“ românului stabilit în Statele Unite nu a scăpat nici președintele Klaus Iohannis, căruia i-a reproșat că niciunul dintre cei selectaţi în comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară nu provine din diaspora.

L-a contrazis însă Dragoș Anastasiu, patronul Eurolines și unul dintre iniţiatorii proiectului „RePatriot“, care i-a amintit că șeful statului a declarat diaspora prioritate naţională.

„Și în programul guvernamental «România competitivă» diaspora este una dintre cele 16 priorităţi“, a adăugat Anastasiu.

La rândul lui, Marius Bostan, fost ministru al Comunicaţiilor, a ridicat problema îndepărtării românilor din diaspora față de România și a punctat că mulți dintre aceștia, deși vor să revină în țară, simt că nu sunt doriți. Potrivit lui Bostan, repatrierea românilor din diaspora prin antreprenoriat reprezintă o nișă importantă, iar ținta pentru 2018 este o imagine a unei Românii unite, nu împărțită între românii din străinătate și cei din țară.

O problemă reală cu care ne confruntăm este reprezentată de lipsa evidenţelor referitoare la românii care s-au întors în ţară în ultimii ani, în condiţiile în care numărul celor plecaţi este cunoscut – aproape 4 mili­oane. „Nu există o centralizare a tot ce înseamnă reîntoarcere. Există doar date diseminate la autorităţile locale sau la Minis­terul Educaţiei, care știe câţi elevi au revenit în sistemul de învăţământ“, a recunoscut Diana Rusu, oficial al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Minis­terului Afacerilor Externe, răs­punzând la o întrebare adre­sată de „România liberă“.

Ziua Diasporei, pe 15 august

Programul „RePatriot“ este însă unul ambiţios. Inițiatorii săi au anunțat că 100 de antreprenori de succes din România își vor da întâlnire cu alți 100 de patroni din diaspora în cadrul primei ediții a evenimentului „Business Summit – Împreună pentru România“, organizat în București în perioada 6-9 octombrie.

„RePatriot“ a deschis în acest an primul canal de comunicare între autoritățile locale și românii care vor să se întoarcă în țară. Platforma va oferi acces rapid la oportunitățile din România și îi va pune pe aceștia în contact cu autoritățile locale.

Potrivit inițiatorilor, primăriile partenere vor avea o persoană delegată care va păstra legătura cu voluntarii din cadrul proiec­tului, pentru a comunica rapid oportunitățile de investiție sau de joburi din zona lor. Platforma www.repatriot.ro va fi punctul de legătură. Printre obiectivele din perioada următoare ale echi­pei „RePatriot“ se numără și declararea zilei de 15 august, Sf. Maria, drept Ziua Diasporei. Cu această ocazie, autoritățile locale vor putea organiza evenimente pentru românii plecați din comunitățile lor.

Programul „RePatriot“ a debutat cu o campanie de informare și nouă conferințe, organizate la Torino, Milano, Valencia, Madrid, Londra, Dublin, Alba Iulia, Mün­chen și Focșani, la care au parti­ci­pat peste 1.500 de români emi­grați. Pe data de 1 decembrie 2015, peste 150 de participanți au lan­sat „Noua declarație de la Alba Iulia“, cu scopul de a uni cele două Românii – Diaspora și Țara – și de a determina autoritățile să considere diaspora o prioritate na­țională. 

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă