13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialOdorheiu Secuiesc: O femeie a fost găsită moartă, lângă un bloc

Odorheiu Secuiesc: O femeie a fost găsită moartă, lângă un bloc

O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă seară, lângă un bloc din municipiul Odorheiu Secuiesc, relatează Mediafax. Primele cercetări arată că victima, care are leziuni și fracturi la mâini și picioare, ar fi sărit sau ar fi căzut accidental de la etaj.

Șeful Centrului Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat că femeia a fost observată de o persoană care mergea pe strada Tomcsa Sandor din Odorheiu Secuiesc și care a sunat la 112.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD de la Detașamentul de pompieri din localitate, care a remarcat că femeia nu are semne vitale, ”nu respiră și nu are puls”. În sprijin, a fost solicitată o autosanitară de la Serviciul Județean de Ambulanță, medicul constatând decesul femeii.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Harghita, Gheorghe Filip, a afirmat că este vorba despre o femeie cu vârsta cuprinsă între 32 și 36 de ani, fără acte de identitate asupra sa și care avea mai multe leziuni și fracturi la mâini și la picioare.

Filip a mai spus că polițiștii criminaliști au stabilit, din primele cercetări, că este posibil ca femeia ”să fi sărit de la etaj sau să fi căzut accidental” peste geam sau peste balcon, ”nerezultând suspiciuni cu privire la producerea vreunei fapte de natură penală”.

”Important este că rezultatele primelor noastre investigații au fost confirmate de expertiza medicilor de pe ambulanță și de legist, care au spus că leziunile suferite de victimă s-au produs cel mai probabil prin cădere de la înălțime”, a menționat Filip.

Polițiștii și criminaliștii fac cercetări pentru identificarea victimei și pentru stabilirea cauzelor și a împrejurărilor în care a murit femeia.

Trupul femeii a fost transportat la morga Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru necropsie.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

SUA va prelungi un program de supraveghere electronică și telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă