15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialOm de afaceri român, condamnat la 13 ani de închisoare în SUA...

Om de afaceri român, condamnat la 13 ani de închisoare în SUA pentru corupţie

Tribunalul Federal din Sacramento, SUA, l-a condamnat la 13 ani de închisoare pe Dumitru Martin, om de afaceri român, în vârstă de 55 de ani. Potrivit procurorului districtual Judge Troy L. Nunley, acesta este vinovat de conspirație în vederea unor fapte de corupţie şi mituirea unui funcţionar public.

Un juriu federal l-a găsit vinovat pe Martin pe 31 august 2016, iar sentința a fost pronunțată în weekend-ul trecut. În dosar au mai fost cercetați trei persoane care fac parte din compania pe care a deținut-o și operat-o Dumitru Martin, Polaris M. Holding. Este vorba despre Anamaria Cruceru (49 ani), Constantin Schiller (63) şi Marcelle Banaga (41).

Toți patru sunt acuzați că, în perioada iunie 2014-decembrie 2015, au conspirat să mituiască un ofiţer care se ocupa de contractări în cadrul Forţelor aeriene americane, cu scopul de a obţine un contract cu firma pe care o reprezentau. Aceștia i-ar fi oferit un comision de 10% din valoarea fiecărui contract pe care l-ar câştiga. Părțile s-au înțeles ca această sumă să fie acordată în contul unui contract de consultanță.

În iulie 2015, Polaris a prezentat Forţelor aeriene americane o ofertă în vederea furnizării unor containere de depozitare la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, în România. Contractul a fost evaluat la peste zece milioane de dolari. În septembrie 2015, Martin s-a dus la baza aeriană Travis, la Fairfield, pentru a semna documentele cu privire la licitație. În contul denunțătorului s-a virat suma de către 100.000 de dolari.

”Districtul de Est al Californiei are numeroase instalaţii militare şi guvernamentale care implică banii contribuabililor în negocieri de contracte importante. Sentinţa pronunţată astăzi recunoaşte importanţa eradicării corupţiei şi protejării integrităţii procesului de contractare”, a declarat Talbert.

Pe site-ul justice.gov, al Departamentului de Justiție al SUA, se precizează că ceilalți inculpați au pledat vinovat. Aceștia riscă până la cinci ani de închisoare. Își vor afla sentința pe 11 mai 2017.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă