Omar Hayssam a spus intr-o discutie prin telefon cu procurorul Ciprian Nastasiu ca se afla in Liban si a dezvaluit ca a plecat din Romania cu avionul, de pe aeroportul Otopeni, nu cu un vapor, asa cum s-a speculat. Dezvaluirea a fost facuta in urma interceptarilor telefonice folosite in dosarul in care este judecat armatorul sirian Mustafa Tartoussi - cel care l-ar fi ajutat pe Hayssam sa fuga din Romania.
Intr-o convorbirea cu procurorul DIICOT Ciprian Nastasiu, Hayssam ii transmitea ca a plecat din tara "ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat", folosindu-se de un pasaport cu identitate falsa si alta infatisare, chiar de pe Otopeni. Inregistrarile au fost autorizate de Serviciul Roman de Informatii si redau discutii care arata cum procurorul Nastasiu incearca sa afle locul unde se afla Hayssam.
Potrivit inregistrarilor, omul de afaceri sirian il roaga pe procuror sa se intalneasca cu el in Liban, pentru a-i spune adevarul despre plecarea sa din Romania. Intalnirea urma sa aiba loc la inceputul lunii septembrie 2006. Interceptarile au fost realizate in perioada 14 august -18 septembrie 2006.
"Sunt in siguranta. Daca e sa mor, mor aici. (...) In Liban va astept. Raman pe loc si va astept", spune Hayssam, intr-una dintre convorbiri.
Dialogul Hayssam-Nastasiu
Potrivit site-ului Ziare.com, convorbirile telefonice, interceptate intre 14 august - 18 septembrie 2006, au fost declasificate si folosite in procesul armatorului Mustafa Tartoussi, cel care se presupunea ca l-ar fi ajutat pe sirian sa paraseasca Romania la bordul navei sale.
Ele sunt redate in 26 de note de transcriere, cu un numar de 101 pagini, interceptarile fiind autorizate de catre presedintele Curtii de Apel Bucuresti din acea vreme.
In 13 iunie 2007, instanta Curtii de Apel Bucuresti l-a condamnat, in lipsa, pe omul de afaceri Omar Hayssam la 20 de ani de inchisoare in procesul in care este acuzat de acte de terorism in legatura cu rapirea a trei jurnalisti romani in Irak, in 28 martie 2005.
In notele aflate la dosar, procurorul Nastasiu are apelativul "Nic", iar sirianul este notat cu "H".
Iata discutiile purtate de cei doi:
"H: Da. Ca spune ca am fugit. Eu am plecat ca un domn, cu capul sus, imbracat la costum, parfumat, aranjat. N-am plecat nici in cutie, nici cioban, nici...
Nic: Dar, apropo, cu ce ati plecat?
H: Am plecat bine, ca un domn imbracat la costum. Atuncea... nici in masina de corp diplomatic, nici...
Nic: Pe calea aerului.
Nic: Dar eu eram convins ca ati plecat ca un domn si nu v-ati dus cu berbecutii. (Rasete).
"H: Afara nu ii interseseaza. Va garantez eu. Nici cat negru sub unghie.
H: Ati citit nu? ca am fost urmarit, supravegheat pana pe 7 iulie?
Nic: Pai de cine?
H: De... n-a declarat SRI-ul ca m-a urmarit pana pe 7 iulie?
Nic: Asta nu stiam. Adica... si ei spuneau ca nu v-au urmarit.
H: Minte cu nerusinare.
Nic: Deci v-au urmarit baietii?
H: Bineinteles. Erau ei de la antitero.
Nic: De la antitero?
H: Da.
Nic: Si in momentul in care... ei v-au lasat sa plecati ca un domn.
H: Nu, nu. Asta nu va pot spune acum. O sa spun cand trebuie. Asta nu.
Nic: Da.
H: Ei m-au urmarit. Antitero era dupa mine tot timpul.
Nic: Si asta a fost motivul real ca sa dati interviu acolo? Sau numai l-ati...
H: Nu, nu. Pe cuvant. Daca va spun... deci pe langa o chestiune... pe o parte mica materiala, dar asta a fost motivul principal.
Nic: S-a luat ca un afront adus de dumneavoastra statului roman si autoritatii statului roman.
H: Pentru ce? Cu ce? Ce le-am facut? Dar au plecat atatia oameni din tara si... nu s-a agitat nimeni.
Nic: Ei, nicio persoana suspecta de terorism, asa sa plece sub nasul autoritatilor. Ca este deranjant.
Nic: Dar macar puteti sa-mi spuneti cu ce ati... pe aer, pe mare, pe teren, pe terestru, pe fluvial?
H: Cu ce am plecat? Cu avionul. Am plecat cu aerul!
Nic: Civil sau militar? Dar spuneti-mi cum ati iesit atunci?
H: Pe aeroport. Pe aeroport.
Nic: Care ?
H: Henri Coanda. Cu avionul.
Nic: Civil sau militar?
H: Asta vreau sa vorbim intre patru ochi.
Nic: Pai, daca-i cursa, puteati sa fiti vazut. Nu? Daca e cursa civila. E... ca doar nu a fost avion particular, nu? si cand ati iesit? in ce data? Deci spuneti cu avionul, si cu avionul civil de pe Henri Coanda.
H: Absolut.
Nic: Absolut. Am stabilit ... e stabilit tehnic cum. Deci, rugamintea ar fi sa... sa-mi dati varianta corecta. Ca noi tehnic am stabilit. Si va repet. E tehnic. Unde nu minte nici satelitul, nu minte nici... operatorul. Prin satelit.
H: Nu vreau sa-mi fac alta identitate. V-am zis: am facut-o cand am plecat din Bucuresti pana la Beirut, pentru ca trebuia sa risc, si asta era urat, dar deocamdata nu am de ce.
Nic: Dar apropos, pe ce pasaport ati plecat, cine, ca stat? Ce pasaport?
H: Pasaport romanesc.
Nic: Nu era de dincolo?
H: Romania scrie pe coperta lui.
Nic: Ce culoare are?
H: Culoare romaneasca avea. Imaginati-va ca orice alta cetatenie decat asta ii trebuia viza de sedere, sa fie valabila, sa se bage in computer, cel mai bun era romanesc.
H: Varianta este una singura, o stie si altii de acolo, dar nu are cum sa va spuna niciodata.
Nic: Da' mai stiu si altii?
H: Da, mai stiu si altii (rade) pai, cei care... care au facut-o stiu, nu? Doar nu am... zburat?
Nic: Or fi stiind, dar.. putea sa fie si... cum ati spus... prin... Otopeni, inseamna ca ati avut un pasaport... altul! Ati avut un alt pasaport, nu? Eliberat de anumite autoritati. Altfel, cum puteati sa iesiti?
H: Trebuia sa am un document...
Nic: Si in ce zi ati iesit?
H: Nici intr-un caz nu e ziua aia (rade).
Nic: Mai devreme sau mai tarziu? Mai tarziu?
H: Da, mai tarziu.
Nic: Mai devreme?
H: Nu, nu, mai tarziu decat data aia!
Nic: A, mai tarziu.
H: Mult mai tarziu
Nic: Filajul il stiati, il stiati dinainte?
H: Dar era cu mine, domnule Nic.
Nic: Pai cum, ca zice ca nu v-a filat nimeni? Ei... de aici si cu marcile masinilor si cu numerele, ce!
Nic: Pai cu ce ati plecat pana la urma?
H: Am plecat cu pasaport romanesc valabil. Cu poza mea si cu alt nume.
Nic: Cu alt nume, nu s-a uitat nimeni la ea?
H: Poza mea, cu alt nume si cu alt look.
Nic: Alt look? V-ati pus peruca, ce v-ati pus? V-ati lasat barba? V-ati facut seic sau ce?
H: Haideti, haideti ca v-am spus cam multe. Seic nu puteam sa ma fac cu pasaport romanesc.
H: De plecare... am anuntat persoane apropiate.
Nic: Imi spuneti de filaj, dar cine era filat? Ca nimeni nu isi asuma raspunderea acestui filaj.
H: Pai daca nu isi asuma sa fie sanatos.
H: Umbla filajul dupa copii sau dupa Violeta (Parvan- concubina sirianului - n. red.) sau dupa altii. Pentru ce? La ce? Sa arate ca lucreaza... eu as fi vrut sa o inregistrez pe aia mica, ca problemele mele de sanatate nu se stie cat si cum. Ca vroiam sa o declar sa fie oficial inregistrata ca, daca Doamne fereste eu dau coltul, sa aiba si ea parte, ca si ceilalti, sa aiba dreptul la mostenire. Daca venea aia mica cu Violeta, transmiteam ceva vesti legate de ce se intampla. Aveam de transmis cateva mesaje legat de chestia asta cu plecatul si cu...
H: Asta sper eu sa pot face bine pentru Romania si de la distanta, pentru ca acolo am crescut, de la 18 ani.
H: V-am spus, am plecat prin aeroport, cu pasaport, frumos.
Nic: Inteles, frumos, parfurmat si prin aeroport, am inteles, dar toata lumea zice ca asta e diversiune, ca nu aveati cum sa plecati asa, ca erau filtre, erau camere video. Cum v-ati dechizat, v-ati deghizat?
H: ... o sa vedeti, o sa vedeti ca probele mele sunt mult mai puternice decat simplele presupuneri ca a folosit cartela x si cartela aia y".
La finalul convorbirii, sirianul i-a spus procurorului ca se afla in siguranta in Liban si l-a invitat sa vina in concediu acolo: "Masini, gagici, cantarete, dansatoare. Ce vreti, stam si ne distram!".















