11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOmul de afaceri Avraham Morgenstern, ARESTAT la domiciliu

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, ARESTAT la domiciliu

Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi o firmă, relatează Mediafax

Morgenstern se afla în arest preventiv din 19 noiembrie, iar Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, miercuri, să înlocuiască arestul preventiv cu o măsură mai blândă. 

Avraham Morgenstern a fost trimis în judecată de DNA, în februarie, procurorii acuzându-l de evaziune fiscală pentru că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi o firmă şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri.

Citeşte şi: Avraham Morgenstern, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

În acelaşi dosar este judecată şi firma sa Shapir Structures, tot pentru evaziune fiscală.

În rechizitoriul transmis instanţei de judecată procurorii anticorupţie notează că, în perioada 2009 – 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al Shapir Structures, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte, încheiate cu Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa şi Confort Urban Constanţa, şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.

În aceeaşi perioadă, mai arată anchetatorii, acesta a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică oferite de societăţile Larton Consultants ltd Cipru şi Comrad Leasing ltd Cipru.

Aceste activităţi au fost realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, se mai arată în documentul anchetatorilor.

În cauză, DNA a dispus punerea sub sechestru a bunurilor mobile şi imobile ale lui Morgenstern şi societăţii Shapir Structures, în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei şi patru imobile din municipiul Constanţa, neevaluate.

Citeşte şi: Procurorii DNA desigilează probele în prezența omului de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul în care este cercetat alături de Radu Mazăre

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, reţinut, în 18 noiembrie 2014, de procurorii DNA, pentru evaziune fiscală, într-un dosar disjuns din dosarul de corupţie al primarului Constanţei, Radu Mazăre, privind construirea de locuinţe sociale, a fost arestat o zi mai târziu.

Morgenstern mai este cercetat de DNA şi în dosarul lui Radu Mazăre, fiind acuzat că i-ar fi dat primarului Constanţei 175.000 de euro ca să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă