9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialOmul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare pentru...

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumpărare de influenţă. Decizia nu este definitivă, relatează Mediafax.

În acelaşi dosar avocatul Doru Boştină a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, inclusiv, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent.

Citește și: Omul de afaceri Gruia Stoica, rămâne în arest la domiciliu

Totodată, judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condiţiile în care sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.

Conform aceleiaşi sentinţe publicate pe portalul instanţelor de judecată, avocatul Doru Boştină a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.

Citește și: Omul de afaceri Gruia Stoica își retrage o firmă de pe bursă

La jumătatea lunii februarie a aceluiaşi an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru S.E. Işalniţa. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic preţ" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, către SNTFM "CFR Marfă", SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitaţie era 29 ianuarie 2014.

"CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând SC CEO SA şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, "persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet", i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da trei milioane de euro, pentru "a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale".

"Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boştină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi, pentru realizarea traficului de influenţă, un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra funcţionarului public, directorul general al CFR Marfă", au precizat procurorii în rechizitoriu.

Din 23 ianuarie 2014 şi până în ziua licitaţiei, respectiv 29 ianuarie, Doru Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoica despre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.

"Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a «stopat» o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA", au mai scris procurorii în rechizitoriu.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/6a16405300d46a5b88d8380d2cea168c/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă