12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialONG-urile și presa italiană, REVOTATE de decizia instanței din Milano privind daunele...

ONG-urile și presa italiană, REVOTATE de decizia instanței din Milano privind daunele pentru românul decedat

Organizaţii nonguvernamentale şi presa italiană au criticat decizia instanţei din Milano care a redus daunele pentru moartea unui cetăţean român, considerând că este vorba de o situaţie de inegalitate, informează Mediafax.

Curtea de Apel din oraşul italian Milano a redus cu o treime valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier, motivând decizia prin faptul că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia.

Citește și: Motivul uluitor pentru care o instanţă italiană a redus daunele pentru moartea unui român

“Verdictul urmăreşte criteriul nivelului de trai, susţinut de companiile de asigurări, dar care de obicei este respins de judecători, pentru că intră în contradicţie cu principiul egalităţii, garantat prin Articolul 3 al Constituţiei Italiei”, a declarat Domenico Musicco, preşedintele Asociaţiei italiene a victimelor accidentelor rutiere şi de muncă (Avisl) şi avocatul Consulatului României din Milano.

“Evaluarea daunelor în funcţie de bogăţia unei ţări este periculosă, pentru că cei care locuiesc în ţări foarte sărace riscă să primească daune extrem de mici. În plus, în cazul de faţă, România este membră a Uniunii Europene. Cetăţenii români pot locui oriunde în Europa, sunt liberi să cheltuiască unde vor banii primiţi drept daune, în Italia, Austria, indiferent de actuala rezidenţă”, a adăugat Musicco, citat de ziarul La Repubblica.

Avocaţii familiei victimei intenţionează să conteste la Curtea de Casaţie decizia Curţii de Apel din Milano.

Cazul a stârnit atenţia presei italiene, care consideră că este vorba de nerespectarea criteriului egalităţii.

“Român mort într-un accident, daunele reduse din cauza nivelului redus de trai”, scrie site-ul MilanoToday.it.

“Milano, victima este român: daunele reduse cu 30%”, subliniază La Repubblica.

Românul Vasile P. a decedat în octombrie 2007, după ce a fost lovit de un camion în orăşelul italian Barletta (regiunea Puglia, sudul Italiei). Dosarul accidentului a ajuns la instanţele din regiunea Lombardia (nordul Italiei), pentru că acolo este sediul companiei de asigurări a şoferului de camion. În decizia iniţială, Tribunalul din Milano stabilise despăgubiri în valoare de 210.000 de euro pentru familia românului, după o reducere cu 50% pentru că bărbatul a fost considerat coresponsabil de accident dat fiind că se afla pe marginea carosabilului în momentul impactului. Însă, în 24 iulie, Curtea de Apel din Milano a dispus reducerea valorii daunelor cu 30%, argumentând că soţia şi copiii românului trăiesc în România, unde nivelul de trai este mai scăzut decât cel din Italia.

“Valoarea daunelor se reduce cu 30 la sută, date fiind costurile mai mici de trai în statul de rezidenţă”, au motivat judecătorii Curţii de Apel din Milano, stabilind despăgubiri de 140.000 de euro.

“În calcularea valorii daunelor s-a ţinut cont de specificităţile zonei monetare naţionale în care vor fi utilizaţi banii oferiţi familiei”, precizează instanţa italiană.

Cazul a stârnit atenţia presei italiene, care consideră că este vorba de nerespectarea criteriului egalităţii.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă