16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialONG-urile sunt invitate să contribuie la Strategia Naţională de Apărare

ONG-urile sunt invitate să contribuie la Strategia Naţională de Apărare

Consilierii preşedintelui Iohannis s-au întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii unor organizaţii nonguvernamentale implicate în domeniul studiilor de securitate şi de politică externă.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea de la Cotroceni face parte din seria de consultări iniţiate de preşedintele Iohannis în scopul elaborării noii Strategii Naționale de Apărare.

Şeful statului a fost reprezentat la întâlnirea de astăzi de consilierul prezidențial Ion Oprişor și de consilierul de stat Sebastian Huluban. În cadrul discuţiilor, cei doi consilieri au propus reprezentanţilor ONG-urilor să contribuie la elaborarea Strategiei prin “recomandări privind planificarea apărării la nivel național, riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la adresa securității naționale”.

Președintele Klaus Iohannis consideră că societatea civilă trebuie să fie un partener în reformarea instituțiilor publice, informează comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Citeşte şi: Președintele Iohannis pregătește noua Strategie Națională de Apărare

După ce va fi elaborată de Preşedinţia României, noua Strategie Națională de Apărare a Țării va fi înaintată, spre aprobare, Parlamentului României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă