15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCe măsuri a luat Comandamentul de Urgență cu privire la codul galben

Ce măsuri a luat Comandamentul de Urgență cu privire la codul galben

UPDATE: Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a declarat, joi, privitor la codul galben insituit de meteorologi pentru perioada următoare, că va trata cu toată seriozitatea averizările instituite.

”Toate structurile pentru situații de urgență au intrat în faza premergătoare mobilizării pentru intervenție și mă refer aici la peste 6.000 de pompieri, peste 12.700 de polițiști și 5.300 de jandarmi”, a transmis Oprea.

El a subliniat că toate forțele sunt pregătite să asigure misiunile de ajutorare a populației și gestionarea urgențelor medicale.

În cadrul ședinței Comandamentului de Urgență s-a stabilit ca, în cazul în care precipitațiile vor fi în calități mari se vor emite și coduri portocali. De asemenea, s-a stabilit emiterea unor coduri locale, dacă viteza vântului se va mări.

”În această dimineață, după discuția cu domnul Sandu, am dispus constituirea unei rezerve de intervenție alcătuită din 11.700 de angajați ai MAI, pentru situația în care fenomenele meteorologice se vor manifesta cu o intensitate mai mare decât cea prognozată”, a mai precizat el.

Oprea a subliniat principarea problema cauzată de vremea rea ar putea fi îngreunarea traficului, mai ares în zona montană. Astfel, el a ținut să precizeze că  autoritățile vor avea ca prioritate intervenția cu utilaje, materiale și produse antiderapante.

”Pentru autostrăzi și drumuri naționale există la acest moment stocuri de 68.876 tone de sare, peste 36.000 tone de nisip, 531 tone clorură de calciu și 241 tone produse antiderapante”, a ținut să precizeze viceprim-ministrul pentru Securitate Națională.

——–

Viceprim-ministrul pentru Securitate Națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a convocat, joi, la ora 14.00, Comandamentul de Urgență pe vreme rea, ca urmare a codulul galben de ninsori emis de Administrația Națională de Meteorologie.

Meteorologii au emis, miercuri, un cod galben de ninsori pentru toată țara, valabil de joi, ora 13.00, până vineri, ora 16.00, informează Administrația Națională de Meteorologie.

În intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15… 20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

 Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă