14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOprea revine cu un mesaj sfidător, în care se declară nevinovat: Justiția...

Oprea revine cu un mesaj sfidător, în care se declară nevinovat: Justiția nu se face în Parlament, dar nici în stradă. Colegii care au votat în funcție de ceea ce era în dosar, și nu în funcție de alte interese, sunt huliți și atacați.

Gabriel Oprea susține, într-un mesaj postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că justiția „nu se face în Parlament, dar nici pe stradă”, după ce mai mulți români au ieșit în stradă, în ultimele două zile, în semn de nemulțumire față de decizia a 73 de senatori de a vota împotriva cererii procurorilor anticorupție de începere a urmăririi penale a fostului vicepremier, în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Totodată, el a precizat că îi pare rău că senatorii care au votat, luni, sunt „huliți și atacați”, deși votul lor a fost „unul drept”.

El susține că votul de luni, din Senat, a fost „împotriva unei nedreptăți”.

„Îmi pare rău că acei colegi senatori care au votat în funcție de ceea ce era în dosar și nu în funcție de alte interese sunt astăzi huliți și atacați. Le mulțumesc pentru corectitudine și sunt convins că o mare parte dintre români au înțeles că votul pe care aceștia l-au dat a fost unul drept. Votul nu a fost unul politic, nu a fost nici împotriva justiției, nici în favoarea mea, ci pur și simplu împotriva unei nedreptăți. Justiția nu se face în Parlament, dar cu siguranță nu se face nici în stradă”, a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.


CITEȘTE ȘI: Gabriel Oprea a demisionat din Senat, dar nu poate fi urmărit penal în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Care este explicația

 

„Din punct de vedere juridic, însă, lucrurile sunt însă mai complicate. Pentru a obține urmărirea penală în cazul lui Oprea este nevoie de o nouă cerere. Și aceasta pentru că o decizie mai veche a CCR (270/2008) stabilește că procurorii au nevoie de aprobare pentru urmărirea penală și în cazul foștilor membri ai Guvernului, la fel ca în cazul miniștrilor în funcție. Cu alte cuvinte, aprobarea urmăririi penale este legată de calitatea lui Oprea de fost ministru, și nu de cea de senator. În cazul în care Oprea nu va mai fi senator (prin demisie) solicitarea de urmărire penală se va trimite președintelui României.”


În opinia sa, informațiile prezentate în presă, „uneori cu cele mai rele intenții, sunt suficiente pentru a mă pune la zid”. Din acest motiv, Gabriel Oprea a explicat că dorește să „sublinieze câteva adevăruri cuprinse în dosar”, pe care „nici procurorii nu le-au dat pe surse și nici presa nu le-a dezvăluit, adevăruri de care actorii implicați în scandalul ultimelor zile nu doresc să se afle”.

1. Nu am dat ordin să fiu însoțit de echipaje ale poliției rutiere, deci nici de motociclist. Procurorii spun că a existat o <<decizie implicită>> (?!), fără să indice în mod clar o faptă sau o probă în acest sens.2. Niciodată nu am impus o viteză de deplasare, iar viteza medie cu care ne-am deplasat pe traseu în seara respectivă a fost de 59,41km/h (stabilită prin expertiză). Viteza legală în zonă era de 60 km/h. 3. În zona producerii accidentului traseul era liber, anterior trecând pe acolo coloana oficială a președintelui. 4. Mai mulți martori au declarat că nu toate motocicletele din dotarea MAI erau în stare bună de funcționare, având probleme la sistemul de direcție, ABS, plăcuțe de frână și cauciucuri uzate, blocarea rotii etc. 5. Motocicleta implicată în accident fusese reparată cu o săptămână în urmă, iar colegul lui Bogdan Gigină, care folosea aceeași motocicletă, nu reușise să o pornească pe tura lui. 6. După accident motocicleta a fost dusă la Brigada Poliției Rutiere (!) – și nu la o instituție neimplicată – unde a fost ulterior examinată de expert. 7. Ofițerul care conducea echipajul de poliție i-a spus lui Bogdan, chiar de la plecare că, dacă apreciază că are probleme de deplasare din cauza condițiilor meteo, să nu se mai deplaseze în dispozitiv. Totodată, i-a spus că, dacă pe traseu apreciază că nu poate continua deplasarea, să se retragă din dispozitiv. 8. Următoarea intersecție (cea de la Eroilor) era deja asigurată de un polițist care dirija traficul, astfel că nu exista niciun motiv de graba pentru însoțitori. 9. Din documentația de aprobare a lucrărilor rezultă că acestea ar fi trebuit efectuate în maxim 48 ore, începând cu data de 16.10.2015, termen care putea fi prelungit cu încă maxim 48 ore. Adică, în total 96 ore. Lucrările au fost efectuate în perioada 16.10-21.10.2015, adică în 120 ore! 10. Lucrarea nu a fost semnalizată corespunzător (au fost folosite indicatoare rutiere nereflectorizante, amplasate la distanțe mai mici decât prevede legea). În mod ciudat, indicatoarele folosite la fața locului nu au fost sechestrate, astfel că ulterior acestea nu au mai putut fi expertizate. 11. Inițial, mașina în care mă aflam a oprit la locul accidentului. Dar pentru că polițistul din mașina de la Rutieră a indicat șoferului să continue deplasarea, nu am văzut ce s-a întâmplat. Abia ulterior am fost informat de gravitatea evenimentului. Când am aflat de la aghiotant că a fost accidentat motociclistul, l-am întrebat ce caută motociclistul în dispozitiv pe ploaie – aspect confirmat în declarațiile date la Parchet de către șoferul mașinii în care mă aflam”, explică Oprea în postare.

Fostul vicepremier acuză presa că nu este „preocupată de adevăr, ci doar lansează minciuni peste minciuni, acționând și servind unor interese”. „E ușor să condamni pe cineva fără să știi despre ce este vorba sau cu intenția vădită de a manipula. Pentru că, până la urmă, cine mai are nevoie de adevăr atunci când minciuna servește atât de bine scopului…”, conchide el.


CITEȘTE ȘI: Dragnea și Ponta, pe bancheta din spate, lângă Oprea | OPINIE


 

Vineri, Gabriel Oprea a anunţat că va demisiona, ca urmare a presiunilor publice, după ce înainte de votul din Senat i-a rugat pe colegi să îl scape. Luni, senatorii au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Peste 3000 de persoane au protestat, joi seara, față de votul senatorilor. Un nou protest a fost organizat și vineri, la care au luat parte aproximativ 500 de persoane. Protestatarii i-au reproșat lui Oprea că se face responsabil de moartea polițistului de 28 de ani, care și-a pierdut viața în timp ce deschidea coloana oficială a fostului vicepremier.

„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea. Că să fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reținerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiției pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept și ale democrației dacă este sau nu vinovat. Dar PSD și acoliții din ALDE și PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poți să furi, poți să ucizi, poți să faci orice dacă ești parlamentar. Asta a decis Senatul, cameră superioară a Parlamentului, instituția fundamentală a democrației.”, precizau iniţiatorii protestului.

 

Polițistul Bogdan Gigină de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit, în 20 octombrie 2015, la vârsta de 28 de ani. El a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, care la data accidentului era vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne.

În 5 februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au pus sub învinuire pe motiv că ar fi beneficiat nelegal de o coloană oficială, în deplasări personale. În 31 august, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă