22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialOrganizaţiile politice cu caracter comunist, interzise tacit de Senat

Organizaţiile politice cu caracter comunist, interzise tacit de Senat

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, termenul alocat dezbaterii acestei iniţiative fiind împlinit la data de 23 martie, transmite Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a dat citire în plen notei de adoptare tacită şi, drept urmare, proiectul este transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbatere în calitate de Cameră decizională. Propunerea legislativă, iniţiată de 22 de senatori, preponderent PSD, prevede că organizaţiile politice cu caracter comunist sunt interzise. 

“Scopul acestei interdicţii este prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist care a funcţionat în ţara noastră între anii 1945 şi 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelică – cu un număr de victime situat oficial între 500.000 şi 2.000.000, cifră record dacă o raportăm la numărul populaţiei. România este, totodată, singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: peste 1.000 de morţi şi peste 3.300 de răniţi”, se arată în textul iniţiativei legislative. 

Potrivit propunerii legislative, constituirea unei organizaţii politice cu regim comunist se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar aderarea la o asemenea organizaţie politică se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani. De asemenea, sprijinirea sub orice formă a unei asemenea organizaţii politice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani. 

În expunerea de motive, semnată de senatorul Sorin Ilieşiu în numele iniţiatorilor, se mai arată că regimul comunist din România a fost “nedemocratic, criminal, totalitar, dictatorial, terorist şi nedemocratic”. 

Comisia juridică a acordat proiectului de lege raport negativ pentru a nu crea paralelisme legislative. Membrii Comisiei juridice au atras atenţia că Legea fundamentală prevede că sunt considerate ca neconstituţionale partidele şi organizaţiile care militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării. Dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate prin prevederi din Legea siguranţei naţionale şi Codul penal.

Cele mai citite

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă