4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPanică în rândul localnicilor din Satul Izvoarele. Care este cauza

Panică în rândul localnicilor din Satul Izvoarele. Care este cauza

Un zgomot puternic ce s-a auzit, luni, în satul Izvoarele, din județul Galați, a lansat panică în rândul sătenilor. Localnicii spun că zgomotul este asemănător celor din toamna anului 2013, când în zonă au avut loc peste 300 de cutremure, informează Mediafax.

Primarul comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau, a declarat că un zgomot, ca o bubuitură, s-a auzit, duminică, în jurul orei 13.00, în satul Izvoarele.

Citește și: Fenomenul „Izvoarele“ va fi monitorizat de seismologi

“S-a auzit o bubuitură, scurtă, dar intensă, fapt care a repus în actualitate un fenomen despre care noi credeam că e de domeniul trecutului. Probleme la case nu s-au semnalat de la o bubuitură, vă daţi seama. A fost agresivă, dar scurtă, nu a fost o zgâlţâitură, ci un zgomot scurt, aşa. Sperăm să fie doar un accident, să nu se permanentizeze”, a afirmat, luni, primarul Ion Neculau.

El a explicat că, după cutremurele înregistrate în satul Izvoarele, a rugat un localnic să îi transmită ori de câte ori apar astfel de fenomene în localitate şi duminică persoana respectivă l-a anunţat că s-a produs zgomotul respectiv.

“Eu am un cetăţean foarte serios, în curtea căruia a fost staţia aceea de înregistrare de la INFP (Institutul Naţional pentru Fizica Pământului – n.r.) timp de aproape un an. Cetăţeanul are casa lângă biserică. E un fost elev al meu, care m-a anunţat şi l-am rugat să mă anunţe ori de câte ori se întamplă ceva, el m-a anunţat ieri (duminică – n.r.), la 13.15. Doar la Izvoarele s-a simţit”, a precizat Ion Neculau.

Întrebat care este acum starea de spirit în rândul localnicilor din Izvoarele, primarul a răspuns: “Ne-a pus pe gânduri, dar sperăm să fie doar un accident”.

Citește și: Sătenii din Izvoarele, disperaţi de cutremure şi de ideea strămutării

El a adăugat că în cazul în care se vor repeta astfel de fenomene va anunţa toate instituţiile abilitate, precum Prefectura Galaţi sau Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Pe de altă parte, primarul a spus că, în urmă cu 10 zile, fără să mai fi existat înainte manifestări precum cele din anul 2013, a convenit cu specialiştii din cadrul INFP să fie amplasată o staţie permanentă de monitorizare a mişcărilor seismice în localitatea Izvoarele.

“INFP are în plan de a monta trei staţii permanente în judeţul Galaţi, nu doar o lună, două-trei, iar una din staţii se doreşte a fi amplasată în Izvoarele. Nouă ni s-a solicitat o locaţie amplasată cât mai departe de şoseaua judeţeană şi am găsit la clădirea unei foste şcoli, unde există alimentare cu energie electrică”, a afirmat primarul.

Potrivit acestuia, echipamente de monitorizare a mişcărilor seismice au fost ţinute de specialiştii INFP în satul Izvoarele până în vara anului trecut.

Din 23 septembrie şi până la începutul lunii octombrie 2013, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din judeţul Galaţi s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme înregistrate la Galaţi în această perioadă au avut 3,9 grade şi s-au produs în 29 şi 30 septembrie şi în 4 octombrie 2013.

Atunci, locuitorii din zonă spuneau că este vorba despre “fenomene însoţite de zgomote”.

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a instalat atunci în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negrea trei staţii seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum şi echipamente de măsurare a deplasării faliilor cu rezoluţie de un milimetru.

Totodată, au fost prezenţi în zonă reprezentanţi ai INFP.

Ministrul delegat pentru Cercetare la acea vreme, Mihnea Costoiu, afirma că, potrivit concluziilor raportului ştiinţific, principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a “amplificat” semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13-14 septembrie 2013 în judeţul Galaţi.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă