14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPapa cere toleranță zero față de abuzurile sexuale

Papa cere toleranță zero față de abuzurile sexuale

Papa Francisc a cerut duminică pedepsirea cu severitate a celor care se fac vinovaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor şi toleranţă zero în faţa acestei „tragedii”, informează France Presse, citat de Agerpres

“Este o tragedie! Nu trebuie să tolerăm abuzurile asupra minorilor!”, a declarat Suveranul Pontif cu ocazia rugăciunii Angelus, în faţa a mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. 

“Trebuie să îi pedepsim cu severitate pe cei care se fac vinovaţi de aceste abuzuri”, a mai afirmat Papa argentinian, salutându-i pe membrii asociaţiei Meter, care luptă împotriva oricărei forme de abuz faţă de minori, prezenţi în Piaţa Sfântul Petru. 

Jorge Bergoglio şi-a înmulţit declaraţiile de condamnare şi apelurile la fermitate împotriva pedofiliei de la alegerea sa ca Papă în urmă cu trei ani, însă asociaţiile victimelor susţin că este în continuare tolerată o conspiraţie a tăcerii la cel mai înalt nivel.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă