14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPartidele, aproape de colaps financiar după prezidențiale, care le-au costat 7,2 milioane...

Partidele, aproape de colaps financiar după prezidențiale, care le-au costat 7,2 milioane euro

Partidele politice se află, după alegerile prezidențiale, în cea mai dificilă situație financiară a ultimilor ani, acumulând datorii istorice ca urmare a unor cheltuieli de campanie mult mai mari decât veniturile pe care le-ar fi putut obține, iar în acest moment optează pentru ”rostogolirea” lor.

Datoriile acumulate de partide de-a lungul anilor scot, însă, la iveală sistemul legislativ precar în materia finanțării partidelor politice. Acesta permite cheltuieli în campaniile electorale cu mult mai mari decât veniturile realizate în mod tradițional de formațiunile politice, dar fără un control riguros din partea autorităților, potrivit Mediafax.

Scrutinul prezidențial a fost dovada mobilizării ”pe datorie” a instrumentelor de partid, în scopul câștigării celei mai râvnite funcții în statul român: poziția de președinte.

Alegerile au adus toate partidele și candidații independenți în situația de a cheltui aproximativ 7,2 milioane de euro, adică 32.230.686 de lei, conform cifrelor raportate în mod oficial.

Pe de altă parte, numai primii șase competitori electorali au încheiat campania prezidențială cu datorii de aproape 4 milioane de euro (17,7 milioane de lei), în fruntea acestora regăsindu-se PSD-UNPR-PC.

De altfel, social-democrații au cheltuit de trei ori mai mult decât veniturile pe care le-au realizat înainte și în timpul campaniei prezidențiale.

Alianța PSD-UNPR-PC a intrat în alegeri cu 6.457.861 de lei venituri, conform bilanțului contabil realizat după alegeri, însă a avut cheltuieli de 20.136.729 de lei. Această cifră reprezintă mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor realizate de toate partidele și candidații la prezidențiale.

Social-democrații au beneficiat de donații în timpul campaniei în cuantum de 3.729.969 de lei, iar alții 2.727.892 au reprezentat venituri din transfer de la partid realizate înaintea campaniei.

Cele mai mari cheltuieli realizate pentru Victor Ponta, candidatul susținut de PSD-UNPR-PC, au fost cu ”tipăriturile și materialele promoționale” (10.002.943 de lei), cu publicitatea stradală (6.566.454 de lei), urmate de cheltuielile cu publicitatea în presă, radio și TV (2.396.203 de lei) și cheltuielile cu servicii (483.488 de lei).

La finalul alegerilor prezidențiale PSD-UNPR-PC mai avea de achitat facturi de 13.835.961 de lei.

Situația financiară a PSD este cu atât mai delicată după ce la alegerile europarlamentare din luna mai PSD-UNPR-PC a înregistrat datorii neachitate de 2.971.045 de lei, după ce cheltuise în campanie 7.943.361 de lei.

La începutul acestui an, bilanțul financiar al PSD releva datorii istorice ale partidului: 17.973.299 de lei reprezentau datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, iar 14.100.225 de lei figurau ca datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Cu toate acestea, în cursul anului trecut – 2013 fiind un an neelectoral – PSD a reușit să realizeze venituri de 15.203.654 de lei, dar și cheltuieli de 14.188.357 de lei, deci un excedent de 1.015.297 de lei.

Noul PNL, rezultat în urma fuziunii, cumulează atât datoriile vechiului PNL, cât și ale PDL

Alianța Creștin Liberală, dintre PNL și PDL, a cheltuit 7.291.221 de lei, față de cei 5.029.548 de lei venituri realizate înaintea și în timpul campaniei. 1.374.309 de lei au fost venituri transferate de la cele două partide, în timp ce 3.655.239 de lei au fost donații din timpul campaniei electorale.

La aproape toate categoriile de cheltuieli, PNL-PDL au înregistrat cifre mai mici decât PSD-UNPR-PC, cu excepția cheltuielilor cu servicii (801.903 de lei), care au fost duble față de social-democrați.

În rest, ACL a avut cele mai mari cheltuieli cu tipăriturile și materialele promoționale (2.802.377 de lei), urmate de publicitate stradală (2.382.959 de lei) și publicitatea în presă, radio și TV (854.208 de lei). În final, PNL și PDL au menționat datorii neachitate de 2.730.481 de lei.

Fuziunea dintre PNL și PDL face ca noul partid, care poartă numele PNL, să preia atât beneficiile financiare cât și datoriile celor două formațiuni. Astfel, la europarlamentare PDL a avut datorii neachitate la finalul scutinului de 647.857 de lei, după ce cheltuise în campanie 1.988.628 de lei. La începutul anului, PDL trebuia să achite 9.112.531 de lei, reprezentând datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an.

Cu toate acestea, bilanțul financiar al anului 2013 punea PDL în situația de a fi cheltuit cu 1.591.434 lei mai mult decât veniturile realizate – 5.474.992 de lei.

La rândul său, PNL se afla într-o situație mult mai delicată, pe de o parte față de propriile angajamente, pe de altă parte față de datoriile înregistrate în USL împreună cu PSD.

Din alegerile europarlamentare PNL a ieșit cu datorii neachitate de 4.546.183 de lei, după ce cheltuise 7.234.547 de lei în perioada campaniei electorale. Aceasta după ce liberalii menționau în bilanțul contabil pentru anul trecut că pe parcursul acestui an trebuie să achite datorii de 15.352.376 de lei. PNL a avut în 2013 venituri de 9.219.922 de lei și cheltuieli de 9.464.889 de lei, înregistrând un deficit de 244.967 lei.

De asemenea, PSD și PNL mai au împreună angajamentele financiare ale Uniunii Social Liberale, care la începutul anului menționa în bilanțul financiar că are de achitat pe parcursul lui 2014 datorii de 9.717.081 de lei. USL menționa că a avut anul trecut venituri de 1.001.222 de lei și cheltuieli duble – 2.021.943 de lei.

Udrea și Tăriceanu au datorii din campanie de câte aproximativ 100.000 de euro

Partidul Mișcarea Populară a cheltuit pentru campania Elenei Udrea de la prezidențiale 1.828.028 de lei, în condițiile în care veniturile PMP s-au ridicat la 1.275.510 de lei: 458.000 din transfer de la partid, iar 817.510 de lei donații obținute în perioada campaniei.

PMP a dat pe tipărituri și materiale promoționale 968.656 de lei, pentru publicitate în presă, radio și TV 742.855 de lei, iar pentru publicitate stradală 90.849 de lei, în timp ce cheltuielile cu serviciile au fost de 10.000 de lei.

La finalul campaniei PMP mai avea datorii reprezentând facturi neachitate de 663.918 de lei. În urma alegerilor europarlamentare PMP a rămas cu datorii neachitate de 422.946 de lei, după ce cheltuise în campania electorală 1.089.803 de lei.

UDMR a cheltuit la prezidențiale 661.654 de lei, în condițiile în care a înregistrat venituri de 612.031 de lei.

O situație aparte au avut-o la alegerile prezidențiale candidații independenți, în special Călin Popescu Tăriceanu și Monica Macovei. Dacă Tăriceanu a înregistrat la finalul campaniei datorii neachitate de 492.106 de lei, în cazul lui Macovei acestea au ajuns la 3.087 de lei.

Călin Popescu Tăriceanu a înregistrat venituri de 861.259 de lei și cheltuieli de campanie de 1.353.365 de lei. Monica Macovei a avut venituri de 656.042 de lei și cheltuieli de 642.674 de lei.

Iohannis – cel mai ieftin vot obținut în alegeri, Ponta – cel mai scump

Campania prezidențială a relevat, totodată, și faptul că eficiența electorală nu depinde în primul rând de sumele de bani investite în timpul campaniei electorale. Cu aproape de trei ori mai mulți bani cheltuiți în campania electorală de PSD-UNPR-PC, Victor Ponta a obținut în cele din urmă cu peste un milion de voturi mai puțin decât contracandidatul său, Klaus Iohannis.

Numărul de voturi obținut în turul doi raportat la cheltuielile de campanie electorală arată faptul că un singur vot pentru Victor Ponta i-a ”costat” pe social-democrați 3,8 lei, calculat conform cifrelor oficiale.

La polul opus, un vot pentru Klaus Iohannis a ”costat” Alianța Creștin Liberală 1,15 lei, raportând cheltuielile de campanie la numărul de voturi din turul doi.

În cazul candidaților care au participat doar la primul tur al prezidențialelor, Monica Macovei a obținut cu cei mai puțini bani, cel mai mare număr de voturi, cu un coeficient de 1,5 lei/vot.

Elena Udrea, candidatul PMP, a obținut un coeficient de 3,7 lei/vot, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la 2,6 lei/vot, iar candidatul UDMR Kelemen Hunor la 2 lei/vot.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă