12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPatriarhia Română SUSȚINE anticorupția! Mesajul: "Trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați...

Patriarhia Română SUSȚINE anticorupția! Mesajul: “Trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea”,

Nici Patriahia Română nu a rămas indiferentă față de fractura dintre puterea politică reprezentată de alianța PSD-ALDE și societatea civilă, reprezentată de sute de mii de români care protestează în fiecare seară față de ordonanțele de urgență prin care sunt abrogate infracțiuni săvârșite de categorii de demnitari și care lipsesc de instrumente instituțiile statului îndrituite să lupte împotriva infracționalității.

Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, a precizat, la solicitarea României Libere, că "lupta anticorupție trebuie continuată, iar cei vinovați trebuie sancționați".

 Biserica Ortodoxă susține că "Lupta anticorupție nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit

Potrivit domnului Bănescu "Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai".

Într-un comunicat de presă, Biserica Ortodoxă "îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială în acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de factor al păcii sociale” deoarece "rugăciunea este necesară pentru că luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă. Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții şi orientări sociale divergente.(…) Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societății româneşti, dar şi să încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate".

 

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă