22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPatron din Caracal, reținut pentru fraude economice, într-un dosar privind câinii fără...

Patron din Caracal, reținut pentru fraude economice, într-un dosar privind câinii fără stăpân din Slatina

Un om de afaceri din orașul Caracal, județul Olt, a fost reținut pentru fraude economice, într-un dosar care vizează contracte de prestări servicii veterinare și de deparazitare a câinilor fără stăpân din Slatina.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Olt au efectuat, ieri, 2 percheziții domiciliare la o persoană care ar fi prejudiciat bugetul unei instituții publice cu peste 160.000 de lei. Bărbatul a fost reținut.

Din cercetări a reieșit că, la data de 20 februarie 2014, cel în cauză, în calitate de administrator al unei firme din municipiul Caracal, ar fi încheiat cu o instituţie publică un contract de prestări servicii veterinare și de deparazitare a câinilor.

În urma verificărilor s-a stabilit că adăpostul pentru câini fără stăpân din Slatina, vizat în contractul în cauză nu avea angajați, iar certificatul de funcționare sanitar-veterinară i-a fost retras în vederea anulării.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente de interes în cauză.

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, administratorul firmei vizate fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.

Față de cel în cauză, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acesta urmează să fie prezentat magistraților, cu propunerea de arestare preventivă.

În urma desfășurării contractului, instituția publică beneficiară ar fi fost prejudiciată cu 166.408 lei.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Cele mai citite

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă