14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Patronii clubului Colectiv rămân la închisoare

UPDATE. Patronii clubului Colectiv rămân la închisoare

UPDATE:  Cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, contestaţiile acestora, în dosarul în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, astfel că cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, rămân pentru 30 de zile în Arestul Poliţiei Capitalei, unde au fost încarceraţi din 2 noiembrie.

——

Cei trei patroni ai clubului Colectiv au depus o cerere pentru a fi eliberați din arestul preventiv. 

Patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, Alin Anastasescu și Paul Cătălin Gancea au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pe 3 noiembrie. 

Alin George Anastasescu este din Voluntari, judeţul Ilfov şi are 28 de ani, Costin Mincu are 36 de ani şi este din Bucureşti, iar Paul Gancea are 28 de ani şi este tot din Bucureşti. Colectiv Club SRL, înfiinţată în octombrie 2014, a avut o cifră de afaceri de 45.000 de lei în 2014.

Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere, reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI, susţine Primăria sectorului 4, în declaraţie precizându-se că în bar/club sunt 80 de locuri pe scaun.

La concertul din seara tragediei, unde intrarea a fost gratuită, au asistat circa 350 de persoane, conform estimărilor participanţilor. Până în acest moment și-au pierdut viața 48 de persoane. 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă