10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Alin Ionescu, patronul firmei Shelter Security, arestat preventiv. Firmele folosite pentru...

UPDATE. Alin Ionescu, patronul firmei Shelter Security, arestat preventiv. Firmele folosite pentru evaziune erau deschise pe numele unor consumatori de droguri

Cu 300-400 de euro erau plătite unele persoane pentru a înființa pe numele lor firme prin care Alin Ionescu făcea evaziune fiscală. Unele dintre aceste persoane erau consumatoare de droguri, arată procurorii Parchetului Curții de Apel București în propunerea de arestare preventivă.

Procurorii arată că există probe din care rezultă că Alin Ionescu "a împuternicit pe conturile bancare persoane de încredere, aceştia fiind angajaţi sau foşti angajaţi ai firmelor controlate de acesta, respectiv CP Shelter Security SRL, SC Lion Guard Security SRL, cele mai importante retrageri de numerar fiind făcute de aceştia".

"Mai trebuie precizat şi faptul că pentru a nu fi expuse direct, persoanele împuternicite pe conturile bancare, care erau angajaţi ai CP Shelter Security, şi pentru a nu atrage atenţia asupra operaţiunilor fictive desfăşurate de această societate, asociaţii şi administratorul Ramses Security au fost recrutate din rândul persoanelor vulnerabile social, respectiv consumatori de droguri, şi anume Marin Florica, sau persoane cu probleme financiare, Ghiţă Răzvan (fiul lui Marin Florica)", au scris procurorii în documentul citat.

George Radu, fostul angajat al lui Alin Ionescu, le-a spus anchetatorilor la audieri că în anul 2008, când era angajat la Shelter Security, Ionescu i-a propus ca, în schimbul unei datorii financiare pe care o avea la firmă, să înfiinţeze o societate comerciale cu obiect de activitate pază şi protecţie, împreună cu Alexandru Clipcea, persoană pe care nu a cunoscut-o niciodată. Radu a arătat în declaraţia dată în faţa anchetatorilor că a fost de acord cu cererea lui AlinIonescu, precizând că firma trebuia să aibă sediul în judeţul Ilfov, iar motivul înfiinţării acesteia nu i-a fost comunicat.

"După înfiinţarea societăţii, numitul lonescu Alin mi-a solicitat documentele de înfiinţare a societăţii, după care a procedat la modificarea contractelor de muncă ale angajaţilor de la SC CP Shelter Security SRL, în sensul transferării angajaţilor companiei către nou înfiinţata companie SC Saint Security SRL, societate care nu obţinuse licenţa de pază", le-a spus martorul anchetatorilor.

Firme pe numele consumatorilor de droguri

Un alt martor din dosar, Florica Marin, a arătat în timpul audierilor: "În toamna anului 2010, perioadă în care eram consumatoare de droguri, am fost contactată de un anume Paul zis «Jegosu», care mi-a propus cumpărarea unei firme, promiţându-mi o sumă de bani în acest sens, fapt cu care am fost de acord. Numitul Paul, zis «Jegosu», mi-a făcut cunoştinţă cu o altă persoană care s-a recomandat drept Dan Ureche, acesta ocupându-se de formalităţile privind cumpărarea societăţii comerciale, asigurându-mi transportul la un birou notarial al cărui nume nu mi-l amintesc, unde am semnat o serie de documente, şi la Sucursala BCR – Doamna Ghica pentru semnarea unor formulare bancare, pentru aceste activităţi primind suma de 1.000 lei. Menţionez faptul că nu am ştiut în niciun moment numele societăţii ce urma a fi achiziţionată şi că ulterior semnării documentelor la biroul notarial, respectiv sucursala bancară, nu am desfăşurat niciun fel de activitate în cadrul respectivei societăţi şi nu am mai fost contactată de nicio persoană în acest sens".

Alexandru Neacșu, un alt martor consumator de droguri, le-a explicat anchetatorilor care era mecanismul infracțional folosit de Alin Ionescu, prin care s-au comis faptele de evaziune fiscală: "În cursul anului 2008, perioadă în care eram un consumator dependent de heroină, am fost abordat de către o persoană, despre care ulterior am aflat că i se spunea Ghio, care mi-a propus înfiinţarea unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate pază şi protecţie, fară a-mi preciza motivul, promiţându-mi pentru acest lucru suma de aproximativ 300-400 de euro, fapt cu care am fost de acord. Acesta mi-a spus că după 3 luni de la înfiinţarea societăţii va prelua înapoi firma de la mine, motivând faptul că adevăratul administrator are o problemă de natură juridică care nu îi permite continuarea activităţii pe această firmă nou înființată".

Martorul a mai declarat că, în vederea înfiinţării societăţii, s-a întâlnit cu persoana indicată într-o benzinărie din cartierul Berceni, unde au stabilit că în ziua următoare va fi căutat pentru a semna actele necesare.

"În acest sens, a doua zi m-am întâlnit cu o persoană necunoscută, de sex masculin, unde în maşina acestuia am semnat o serie de documente privind înfiinţarea societăţii. După câteva zile, m-am întâlnit cu aceeaşi persoană, în zona Piaţa Muncii, unde la un birou notarial am mai semnat o serie de alte documente, ce erau deja pregătite, privind înfiinţarea aceleiaşi societăţi. Arăt faptul că niciun act din cele semnate nu a rămas la mine şi nu am desfăşurat niciun fel de activitate în calitate de asociat şi administrator al societății Lion Guard Security de la înfiinţare şi până în prezent", a mai spus martorul, în declaraţia dată în faţa anchetatorilor.

—-

Patronul firmei Shelter Security, Alin Ionescu, şi contabila instituţiei, Roxana Aron, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, aceștia fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti i-au reţinut, luni noapte, pe patronul firmei Shelter Security, Alin Ionescu, soţul cântăreţei Cristina Spătar, şi pe contabila societăţii, Roxana Aron, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi securitate, în care prejudiciul este de aproximativ 10 milioane de euro.

Cei doi au fost audiaţi alături de alte 10 persoane şi nu ar fi recunoscut faptele de care sunt suspectaţi, au declarat surse apropiate anchetei.

Dintre cele 12 persoane audiate, procurorii au emis, luni noapte, ordonanţe de reţinere doar petnru Alin Ionescu şi Roxana Aron, ceilalţi fiind lăsaţi să plece după ce au dat declaraţii în faţa instanţei.

Cele 12 persoane au fost audiate în urma percheziţiilor care au avut loc luni în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la sediile unor firme, printre care şi Shelter Security, precum şi la locuinţele suspecţilor.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, prin înregistrarea în contabilitatea firmei Shelter Security a unor achiziţii fictive de servicii.

"În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii prestatoare de servicii de securitate şi pază ar fi creat un circuit infracţional format din zece societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive în perioada 2009-2012, în valoare de aproximativ 25.000.000 de euro", potrivit Poliţiei Române, mai scrie Mediafax.

Alin Ionescu este suspectat că ar fi convins mai multe persoane să înfiinţeze pe numele lor societăţi comerciale, care ar fi încheiat apoi contracte fictive cu firma de pază Shelter Security.

Surse judiciare au declarat că firma Shelter Security ar fi dat, în regim de subantrepriză, o parte din servicii către nouă firme, dintre care una ar fi reală, iar celelalte opt ar fi de tip "fantomă", acestea din urmă neavând angajaţi pentru pază şi protecţie şi nici autorizaţie de la poliţie să ofere astfel de servicii.

Unii dintre suspecţi ar fi oameni ai străzii, care ar fi primit comision de la interpuşi, pentru a-şi da datele de identitate la înfiinţarea de firme "fantomă", cu care Shelter Security încheia ulterior contracte de subantrepriză, în vederea oferii de servici de securitate, au precizat sursele citate.

Firma Shelter Security ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii, în perioada 2009-2012, achiziţii fictive de servicii de securitate şi pază în valoare de 103 milioane de lei, la care se adaugă TVA de 22,4 milioane de lei. În acest fel ar fi fost produs un prejudiciu bugetului de stat de 42,5 milioane de lei.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă