10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPatronul RCS-RDS, Zoltan Teszari: Nu l-am cunoscut și n-am participat la nicio...

Patronul RCS-RDS, Zoltan Teszari: Nu l-am cunoscut și n-am participat la nicio întâlnire cu Traian Băsescu. Conversația cu Bendei a fost trunchiată

Patronul RCS-RDS, Zoltan Teszari, a declarat, vineri, că nu îl cunoaște pe fostul președinte al României Traian Băsescu. Precizarea vine după ce postul Antena 3 a prezentat o înregistrare a unei convorbiri telefonice care ar fi avut loc între Teszari și Ioan Bendei, în care s-a discutat despre o persoană, „nea' Traian”, informează Mediafax.

„Pe domnul preşedinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunoştinţe. Întrucât din conversaţia mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume şi asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 şi despre fiul acestuia – Sirian Radu (Răducu). Consider că aceste conversaţii au fost prezentate în spaţiul public în mod trunchiat, schimbându-li-se contextul real. În acest fel, opinia publică a fost indusă în eroare", a precizat Zoltan Teszari, într-un comunicat postat pe site-ul digi24.ro.

Reacția patronului RCS-RDS vine după ce, joi seara, postul de televiziune Antena 3 a prezentat noi înregistrări cu Ioan Bendei, care ar fi discutat inclusiv cu Zoltan Teszari. În una dintre convorbiri se discută despre o presupusă întâlnire a lui Teszari cu două persoane numite „nea' Traian” şi „Răducu”, despre care Antena 3 susține că ar fi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi ginerele acestuia, Radu Pricop.

La rândul său, Traian Băsescu a declarat la România TV că nu l-a întâlnit niciodată pe Zoltan Teszari şi că nu ştie cum arată.

Potrivit Mediafax, interceptările redate de Antena 3 au fost depuse la dosar de şantaj Antena Group-RCS-RDS recent, la solicitarea apărării.

În 1 octombrie 2013, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop. Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu ar fi exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, pe care l-ar fi amenințat cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el. Faptele de corupţie cu care ar fi fost ameninţat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări faţă de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS şi alte persoane.

Cele mai citite

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...

Mihai Trăistariu, despre faptul că Robert De Niro investește în Bulgaria: “E peste România”

Celebrul actor de la Hollywood, Robert de Niro, își inaugurează două hoteluri de lux pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, iar vestea a stârnit...
Ultima oră
Pe aceeași temă