14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPatronul Romprest, Florian Walter, a fost găsit

Patronul Romprest, Florian Walter, a fost găsit

Proprietarul companiei Romprest,  Florian Walter, dat în urmărire interrnaţională de două săptămâni, a fost localizat, iar autorităţile române cer extrădarea omului de afaceri.

Ministerul Justiţiei a făcut o cerere de extrădare pe numele lui Florian Walter, omul de afaceri care controlează compania Romprest şi care este cercetat de DIICOT pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Anchetatorii au emis un mandat de arestare în lipsă, pe numele omului de afaceri, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. El a fost dat în consemn din 6 mai.

Florian Walter ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco, nefiind însă date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.

 Citește și: Interviu din arhiva Rl: Cine e “cumătrul” Walter, omul care face bani ridicând mașinile din Sectorul 1?

Omul de afaceri este suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Tribunalul Prahova a decis, în acest dosar, în 8 mai, arestarea a 15 persoane. Aceştia au contestat decizia, însă, în 11 mai, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia Tribunalului Prahova, astfel că aceşti au rămas în arest.

Instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, până în 5 iunie inclusiv, a inculpaţilor Marin Necula, Grigore Adrian Grigoraş, Iustin Atanasiu Pop, Viorel Paul, Gheorghe Nicolae Paul, Carol Mark Vizi, Arpad Jozsef Molnar, Botond Tibor Molnar, Lucia Maria Hotca, Cristian Dumitru Corlan, Cătălin Marian Cărăbăneanu, Marius Florin Avram, Emil Dumitru, Aurelian Oprea şi Costel Matei.

În acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat şi pe unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră, care are calitatea de suspect în acest dosar şi este arestat preventiv într-un alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat tot de DIICOT. Soţia lui Nicolae Capră, Cristina Capră, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a fost audiată ca martor.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la “un eşalon patru”.

Citeşte şi: Fabrica de sifonat bani a lui Florian Walter, zis Bușcă

“Eşalonul patru din aceste firme trimitea forţă de muncă către Romprest pe hârtie. Odată ce primea factura de intrare, Romprest urma să plătească. Şi atunci eşalonul unu, adică Romprest, plătea către eşalonul doi, doi către trei şi firmele din eşalonul trei plăteau către eşalonul patru. Şi atunci firmele din eşalonul patru scoteau banii la sacoşă, invocând achiziţii de fier sau alte tranzacţii comerciale şi banii se întorceau la negru, cu sacoşa, la eşalonul unu, adică la Romprest”, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate au mai spus că erau folosiţi oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuşi să intre în acest lanţ comercial, fie înfiinţau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiaţii lui Walter. În acest lanţ comercial au fost folosiţi administratori de firme cetăţeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

Unele dintre firmele implicate în lanţul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră.

Conform anchetatorilor, relaţiile comerciale dintre firmele lui Capră şi cea a lui Walter nu au legătură cu forţa de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziţionase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soţului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacţiei ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a precizat că societatea Romprest Service SA a fost verificată în perioada 20 august – 11 decembrie 2014. Astfel, au fost făcute 16 acțiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care au fost respectate prevederile legislaţiei fiscale şi contabile de către Romprest raportat la relațiile comerciale desfăşurate cu societăţile LA Team Line Solutions SRL, Romconcord Tehnic Service SRL şi Euro Grup SRL, în anii 2012 – 2014, respectiv lanțurile comerciale Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – JIF SRL – Euro Grup SRL – Compania Romprest Service SA și Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – Bryana Euro Invest SRL – Euro Grup SRL.

Florian Walter a fost acţionar majoritar al FC Petrolul, precum şi unul dintre acţionarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la U Cluj.

 

 

 

 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă