10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPatru gălăţeni suspecţi de vânătoare ilegală, reţinuţi

Patru gălăţeni suspecţi de vânătoare ilegală, reţinuţi

Patru gălăţeni, cu vârste cuprinse între 24 şi 35 de ani, din oraşul Târgu Bujor, suspectaţi că au vânat ilegal, cu ajutorul unor câini agresivi, cinci porci mistreţi, au fost reţinuţi pentru braconaj cinegetic, relatează Mediafax.

"Din cercetări a reieşit că cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 35 ani ar fi vânat, cu ajutorul unor câini agresivi, în mod repetat, pe timp de noapte şi fără să aibă permis şi autorizaţie de vânătoare, cinci mistreţi, pe un fond cinegetic din judeţul Galaţi, cauzând un prejudiciu estimat la 5.000 de euro", se precizează în comunicatul IPJ Galaţi.

Poliţiştii şi jandarmii au descins, joi, la locuinţele unor persoane din oraşul Târgu Bujor, bănuite că au vânat cinci porci mistreţi fără să deţină autorizaţii, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de IPJ Galaţi.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat două piei întregi de porc mistreţ, doi colţi, mai multe bucăţi de piele de porc mistreţ, instrumente pentru antrenament canin, căptuşite cu bucăţi de piele de porc mistreţ şi trei kilograme de carne de porc mistreţ, transmite sursa citată.

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor, mai multe telefoane mobile, tablete, camere foto şi medii de stocare informatice.

În baza probatoriului administrat, patru dintre cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru braconaj cinegetic şi vor fi prezentanţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă