20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPatru persoane, cercetate pentru că ar fi retransmis pe internet programe TV...

Patru persoane, cercetate pentru că ar fi retransmis pe internet programe TV fără licență. Care este prejudiciul

Poliţiştii fac percheziţii, luni, la mai multe firme şi persoane suspectate că au creat pagini de internet și au retransmis programe ale unor posturi de televiziune, fără licență, potrivit Mediafax

Prejudiciul provocat de grupare este de 1,5 milioane euro, bani care au ajuns în conturile mai multor societăţi, unele de tip off-shore.

Patru persoane sunt cercetate în această cauză, pentru infracţiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi spălare de bani. Anchetatorii fac percheziţii la locuinţele celor patru suspecţi şi la firmele controlate de aceştia, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013 – 2015, cei patru suspecţi au creat mai multe pagini de internet, prin intermediul cărora au pus la dispoziţia publicului şi au retransmis, contra cost, programe ale unor posturi de televiziune cu acces restricţionat, fără a avea acordul acestora, încălcând astfel prevederile în materia drepturilor de autor.

De asemenea, cei patru suspecţi ar fi utilizat mai multor mărci înregistrate, fără consimţământul titularului şi ar fi dobândit bunuri prin intermediul mai multor firme înregistrate în afara ţării, folosind sumele de bani obţinute din activităţile ilicite desfăşurate.

Pentru a comercializa dispozitivele speciale de recepţie a acestor programe şi pentru a încasa sume de bani de la abonaţi, suspecţii au înfiinţat numeroase firme atât în România, cât şi în alte state, inclusiv societăţi de tip “off-shore”, cu ajutorul cărora au disimulat tranzacţiile efectuate şi au ascuns veniturile ilicite obţinute, mare parte din sumele obţinute în acest mod fiind reinvestite, a precizat Parchetul instanţei supreme.

Cei patru suspecţi au produs astfel un prejudiciu estimat de anchetatori la aproximativ 1,5 milioane de euro.

Potrivit unor surse din Poliţie, progamele de televiziune erau retransmise prin intermediul reţelei de televiziune prin internet Spice TV. Cele patru persoane suspectate în acest caz sunt Alin Rotaru, Iuliana Rotaru, Claudiu Rotaru şi Gheorghe Rain, au precizat sursele citate.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română, cu sprijinul specialiştilor de la Institutul Naţional de Criminalistică, sub coordonarea procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă