10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPatru persoane au fost rănite GRAV, în urma unui accident feroviar

Patru persoane au fost rănite GRAV, în urma unui accident feroviar

Patru persoane au fost rănite grav, miercuri noapte, după ce drezina în care se aflau s-a ciocnit de un tren de marfă care staționa, în judeţul Vrancea, informează Mediafax.

Accidentul s-a petrecut, miercuri noapte, în dreptul localității vrâncene Bătinești, pe magistrala feroviară București-Suceava, potrivit putătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea (ISU), Cristina Duță.

Trenul de marfă, încărcat cu material lemnos, era staționat în momentul în care o drezină venită din spate s-a izbit de ultimul vagon al trenului.

În urma impactului, încărcătura din ultimul vagon s-a răsturnat, iar patru dintre cei cinci oameni care se aflau în drezină au fost răniți, nefiind deocamdată cunoscut dacă au fost loviţi de buștenii căzuți sau în urma impactului cu trenul staționat.

“La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei şi ale SMURD, dar şi echipajul mobil de descarcerare al ISU Vrancea. Două persoane din drezină au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» din Focşani. Celelalte două persoane au fost preluate de echipaje SMURD, pentru a primi îngrijiri medicale”, a precizat, joi, căpitanul Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Conform sursei citate, drezina trebuia să ajungă la Mărășești, iar trenul era staționat pentru că urma să gareze într-o haltă CFR.

Răniții au leziuni la mâini şi la picioare, în timp ce alții au suferit răni la cap, toți fiind transportați la Spitalul Județean Focșani.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, oamenii din drezină ar fi angajați ai CFR.

Traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului, însă CFR a declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă