11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPatru tinere, implicate într-un accident între Pârâul Rece și Râșnov

Patru tinere, implicate într-un accident între Pârâul Rece și Râșnov

Un accident rutier a avut loc duminică după amiază, în jurul orei 17.30, pe DN73A, între Pârâul Rece şi staţiunea Râşnov.

Un autoturism în care se aflau patru fete, cu vârsta între 19 şi 20 de ani, a ieşit în decor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, citat de newsbv.ro, toate cele patru victime sunt conştiente, iar pentru a le acorda primul ajutor a fost trimis un echipaj de descarcerare, unul de la SMURD şi două ambulanţe.

Din primele informaţii, fetele au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi faciale.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă